Vineri, 26 februarie, a avut loc lansarea volumului „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1995-2015” de Emil Hurezeanu. Alături de autor, au prezentat cartea prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, acad. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, rector al Universității, și doamna Iren Arsene, diretor al editurii Curtea Veche. Lansarea a avut loc în deschiderea conferinței „Linii de fractură în Europa de astăzi”, organizată de Universitatea Babeș-Bolyai în parteneriat cu Facultatea de Studii Europene și Școala Doctorală „Paradigma Europeană”.
Am avut alături de noi un public numeros format din reprezentanți ai mediului cultural, universitar şi politic, cititori dornici să îl cunoască pe autor. Printre cei prezenţi în sală s-au numărat și domnul Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca şi fostul preşedinte al Academiei Române, domnul Ionel Haiduc. La sfârşitul conferinţei, Emil Hurezeanu a acceptat cu plăcere o sesiune de autografe, oferindu-le cititorilor ocazia să plece acasă cu o dedicaţie personalizată.
Evenimentul de la Cluj face parte dintr-un turneu naţional de promovare a volumului „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1995-2015”, alături de întâlniri cu cititorii organizate în oraşele: Blaj (26 februarie), Tîrgu-Mureş (27 februarie), Craiova (28 februarie) și Constanţa (2 martie).