Marian Godină şi-a prezentat joi, 10 Martie 2016, volumul de debut „Flash-uri din sens opus” la Târgu-Mureş. Evenimentul a fost găzduit de Old City Cafe Lounge şi a strâns laolaltă un public numeros.
În cadrul prezentării de carte au vorbit Marian Godină, autorul cărţii, doamna Iren Arsene, director şi cofondator al Editurii Curtea Veche şi domnul Mircea Muntean, sociolog. La sfârşitul prezentării a avut loc şi o sesiune de autografe. Mulţumim publicului cald şi partenerilor noştri de pe plan local, fără de care nu ar fi fost posibil un eveniment reuşit: Ovidiu Maior şi AZO Mureş.
În aceeaşi zi, Marian Godină a participat şi la o înâlnire cu elevii Colegiului Naţional Unirea. În cadrul acestei întâlniri elevii au avut şansa să poarte un dialog deschis cu Marian Godină despre meseria de poliţist şi nu numai.
Întâlnirea de la Târgu-Mureş a făcut parte dintr-o scurtă serie de prezentări ale volumului „Flash-uri din sens opus”. Marian Godină şi-a prezentat volumul şi la Iaşi (12 martie), Deva (14 martie) şi Sibiu (15 martie). Vor urma lansări şi în Timişoara şi Brăila.