Continuăm seria articolelor dedicate curajului de a fi cu adevărat TU.
Până acum, Gaspar Gyorgy și Diana Cosmin sunt cei care ne-au vorbit despre vulnerabilitatea percepută ca fiind un atu.
Astăzi, vom citi confesiunea Otiliei Mantelers, expert în parenting, cea care semnează prefața volumului Curajul de a fi vulnerabil de Brene Brown.
Vulnerabilitatea este acea deschidere a ființei tale către tot ce e de simțit în univers. Brene Brown spunea că numai atunci când suntem vulnerabili, trăim viața din plin, fiindcă nu îndepărtăm nimic din ceea ce e în noi, chiar dacă e greu. Uneori fugim de riscuri și ne închidem drumurile grele, uitând că, în acest fel, renunțăm la o parte din noi!
Unul din momentele de maximă vulnerabilitate din viața mea a fost acela de a mă reorienta în carieră. Aveam un job plătit excepțional în consultanță și finance training: eram din 2006 ACCA. Pe scurt, aveam un statut de invidiat! Când am născut primul copil și l-am privit îndelung ca să-l văd și să-l deslușesc, mi-am dat seama că îmi doresc să urmez psihologia, să scriu și să țin cursuri pentru părinți. Adică să revin la visul meu inițial din liceu, care încă trăia în mine și care a fost readus la viață o dată cu viața copilului meu. Nu, nu a fost acel curaj cât muntele de a renunța chiar a doua zi la cariera pe care o construisem până atunci. Vulnerabilitatea la care mă expuneam în a pierde un statut bun a prins contur încet-încet. Iar curajul a crescut pe măsură ce riscam. Fiindcă, așa cum scrie Brene Brown, atunci când ai curajul să fii vulnerabil, riști și poți pierde. Și nu am avut acest curaj izvorât doar din mine. Nu eram singură. Ci susținută de soțul meu și de alți oameni dragi!
Experiența mea în toate momentele cheie de vulnerabilitate și curaj este că nu le poți trăi singur. Ci alături de cineva care crede în tine și îți e alături.
Trackbacks/Pingbacks