Curtea Veche Publishing are plăcerea de a anunța lansarea unui nou volum pentru copii și tineri în colecția Regii și Reginele noastre: “Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate și credință” scris de Adrian Cioroianu și Mihaela Simina. Cartea face parte dintr-un proiect original care își dorește să arate și copiilor că istoria este cea mai frumoasă poveste.
Lansarea va avea loc luni, 5 septembrie 2016, în Grădina de vară de la Cărturești Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15, București, în spatele librăriei Cărturești), începând cu ora 18.30. Vă invităm alături de autorii volumului, Adrian Cioroianu și Mihaela Simina, să ascultați povești interesante și captivante despre destinul Regelui Mihai I, toate spuse pe înțelesul celor mici. Alături de cei doi, vor lua cuvântul Răzvan Dumitru, ilustrator, Ion M. Ioniță, redactor-șef al Revistei Historia și Ovidiu Nahoi, jurnalist. Oficiile de gazdă vor fi făcute de Miruna Meiroșu, PR Manager Curtea Veche Publishing.
Volumul “Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate și credință” depășește convențiile unei biografii, fie și una a unui suveran precum Mihai I. Adrian Cioroianu și Mihaela Simina prezintă tumultoasa istorie a României, de dinainte și de după cel de-al Doilea Război Mondial, schițează portretele celor care, aflându-se în jurul regelui, i-au influențat deciziile luate în timpul domniei, până la abdicarea sa, în anul 1947. Apoi frământările regelui, aflat în exil, departe de țară, viața alături de membrii familiei, pasiunile, prietenii, precum și interesul pe care regele l-a arătat față de poporul său ori de câte ori țara trecea prin momente grele. Majestatea Sa a spus cândva: „Nu putem avea un viitor fără a respecta trecutul nostru.“ Dacă fiecare român ar parcurge paginile acestei cărți, un numai că dorința regelui ar fi respectată, ci am deveni conștienți de istoria poporului nostru.
Cartea “Mihai I al României – un rege cu onoare, loialitate și credință” conține ilustrații realizate de Răzvan Dumitru.
Colecția Regii și Reginele noastre, proiect inițiat de Curtea Veche Publishing și coordonat de Adrian Cioroianu, prezintă pe înțelesul copiilor și tinerilor destinele celor opt regi și regine ale României într-o colecție frumos ilustrată. În cadrul colecției au mai apărut volumele “Carol I. Primul și cel mai mare rege al românilor” (volum scris de Adrian Cioroianu alături de Andrei Radu) și “Maria a României. Regina care a iubit viața și patria” (volum scris alături de Mihaela Simina).
Ambasadorul Adrian Cioroianu, Delegat permanent al României pe lângă UNESCO, profesor doctor la Facultatea de Istorie al Universităţii din Bucureşti, a publicat consistent în multe ziare şi reviste din ţară şi adesea a putut fi văzut — în calitate de colaborator sau realizator — în programe ale televiziunilor din România. Este autor al mai multor volume de istorie, culegeri de eseuri pe teme istorice sau politice, scenarii pentru documentare istorice de televiziune şi, mai recent, al unui roman.
Mihaela Simina este absolventă a Facultății de Istorie, secția Relații Internaționale și Studii Europene. În prezent, realizează rubrica Accent pe istorie, de luni până vineri, la RFI România și este colaborator al revistei Historia. Ca autor, aceasta a scris alături de Adrian Cioroianu volumul “Maria a României. Regina care a iubit viaţa şi patria”, apărut în 2015 la Curtea Veche Publishing.
Klarmedia, partener monitorizare de presă Curtea Veche Publishing.