Volumul “#24centimetri” scris de Adi Hădean, celebrul chef, om de media și blogger culinar a fost lansat la București în prezența a zeci de persoane dornice să afle povestea de viață a celui care ne încântă de ani de zile cu bucatele sale.
Evenimentul a avut loc la Cărturești Carusel, fiind prezenți numeroși oameni de televiziune, bloggeri și prieteni de-ai lui Adi.
Prima care a luat cuvântul a fost Maria Desmirean, directorul executiv Curtea Veche Publishing, care a vorbit despre felul cu totul special al lui Adi de a scrie, o scriitura captivantă, ironică, plină de învățăminte.
A urmat Liviu Chiorpec, cel care a citit câteva fragmente din volumul “#24centimetri”, capitolul său preferat fiind #mizeriidarsigunoaie, capitol ce descoase industria alimentară din România.
Apoi, Adi Hădean a povestit celor prezenți ce a simțit scriind volumul “#24centimetri”:
În timp ce scriam această carte, am realizat că de la vreo 6-7 ani și până astăzi nu am făcut altceva decât să mă mișc într-o plajă destul de largă pe care aș putea numi-o plaja ucenicului. E o plaja însorită, mai ales că ai întotdeauna în față marea.
Adi i-a dedicat acest volum fiului său, Vladimir, cu speranța că va lăsa în urmă ceva de care băiatul său va fi mândru.
E o carte pe care nu am gândit-o deloc. M-am așezat la tastatură, m-am apucat să scriu, asta a iesit. E o carte pe care eu i-am dedicat-o fiului meu, Vladimir.
Seara nu s-a terminat aici, asta pentru că Vlad Petreanu, Cristian China Birta și Cabral au venit lângă Adi și i-au făcut o surpriză, fiecare povestind câte o întâmplare pe care a trăit-o alături de el.
La sfârșit, Adi a semnat autografe si a făcut fotografii cu admiratorii săi.
Volumul “#24centimetri” poate fi comandat pe site-ul www.curteaveche.ro la prețul de 29 lei.
Credit foto: Mihai Iorga