Pentru zilele friguroase de noiembrie, o “Supă de încălzit inima” este tot ce ne trebuie pentru a ne regăsi echilibrul și zâmbetul de pe buze. În perioada 14 – 21 noiembrie, noul volum semnat de dr. Mihaela Bilic, este disponibil exclusiv în precomandă, cu autograful autoarei, pe site-ul www.curteaveche.ro. De asemenea, odată cu acest nou volum, se reîntoarce una din cele mai iubite cărți ale cunoscutului medic nutriționist, “Sănătatea are gust”, în varianta reeditată, care este, de asemenea disponibil pentru precomandă cu autograful autoarei până pe 21 noiembrie.

supa-de-incalzit-inima_coperta1m

“Supă de încălzit inima” vine în ajutorul nostru și ne completează cunoștințele prin trucuri și sfaturi care susțin adoptarea unui stil de viață echilibrat. Dr. Mihaela Bilic a adunat între paginile acestei cărți sute de informații utile și ușor de digerat, în care a adăugat și un strop de grijă pentru sănătatea noastră.

Volumul va avea parte și de o lansare specială în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, ediția 2016, unde vom putea povesti împreună cu autoarea despre nutriție, un stil de viață sănătos și mici sfaturi și secrete pentru o dietă echilibrată. Vă așteptăm sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 12.00 la Standul Curtea Veche Publishing, aflat în Pavilionul Central în cadrul Romexpo București (Bulevardul Mărăști 65-67) la o întâlnire cu dr. Mihaela Bilic!

sanatatea-are-gust-supa-14

“Cum să hrănești o inimă flămândă? Cu o supă caldă. E dietetică, sățioasă, echilibrată și sănătoasă! Ca supa să iasă gustoasă, e musai să fie cu de toate, așa că am pus în oală subiecte cât mai diferite, informații variate și puncte de vedere asumate. Le-am lăsat să fiarbă la foc mic, cât să se strângă postările de pe Facebook dintr-un an întreg, le-am condimentat cu zâmbete, așa că voi le puteți gusta când veți pofti.
Îmi doresc ca supa mea să fie pe toate gusturile și pentru toate anotimpurile, mereu prezentă la masa voastră, să vă umple golul din suflet și să vă hrănească inima, să vă alunge grijile și să vă răsfețe simțurile. Și, dacă nu vă săturați, puneți lângă ea și o „Tocăniță pentru suflet“. 
Poftă bună la… citit!”

(dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist)

Volumul „Sănătatea are gust” este un ghid complex al nutriției sănătoase, cuprins în 640 de pagini, structurat în 55 de capitole independente, uşor de parcurs cu sfaturi de nutriție pentru toți membrii familiei, de la mic la mare, pentru toate gusturile și pentru toate nevoile.

sanatatea-are-gust_dr-mihaela-bilic

Dincolo de capitolele dedicate grupelor de vârstă, în volum veți putea găsi și diete recomandate în diferite tipuri de afecțiuni: de la imunitate scăzută la afecțiuni cardiovasculare, sedentarism, obezitate, alergii, anemie, afecțiuni ale ficatului sau rinichilor. De asemenea, volumul conține sfaturi pentru adaptarea alimentației în funcție de sezon, de stilul de viață și de preferințele culinare.

„Schimbaţi abordarea dacă vreţi reuşită. Plecaţi urechea şi daţi-vă voie să ascultaţi, să înţelegeţi şi să vă acceptaţi nevoile şi slăbiciunile, trataţi-vă cu răbdare, indulgenţă şi multă atenţie ca să scăpaţi pentru totdeauna de lupta cu voi înşivă. Veţi obţine mai mult printr-o atitudine pozitivă, prietenoasă, fără interdicţii şi frustrări.”

(dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist)