Joe Dispenza, celebrul doctor în chiropractică (terapie care funcţionează prin corectarea problemelor articulaţiilor, în special ale coloanei vertebrale şi care se realizează cu ajutorul mâinilor), și autorul volumelor Distruge-ți obiceiurile nocive și Antrenează-ți creierul, vine din nou în România! Doctor Joe va sustine un workshop progresiv pe parcursul unui întreg weekend, intitulat Dezvoltă-ți energia: Aliniază-te cu noul tău destin.
Workshop-ul va avea loc la Crowne Plaza Bucharest (strada Poligrafiei nr. 1, București), programul fiind următorul:
Vineri 17.03.17 de la 19.30-21.30
Sâmbătă 18.03.17 de la 09.00-18.00
Duminică 19.03.17 de la 08.30-18.00
Înscrierile se pot face aici.
Și, ca un mic testimonial al discuției cu Doctor Joe, vă vom arăta cum funcționează efectul Placebo in viată noastră:
Sam Londe, un vânzător de pantofi ce locuia în apropierea oraşului St. Louis, la începutul anilor 1970, a început să aibă dificultăţi la înghiţire.1 În cele din urmă, a mers la un medic, care a descoperit că Londe suferă de cancer esofagian metastatic. La acea vreme, cancerul esofagian metastatic era considerat incurabil; nimeni nu îi supravieţuise vreodată. Era o condamnare la moarte, iar doctorul lui Londe i-a dat vestea pe un ton sumbru, adecvat situaţiei. Ca să-i ofere lui Londe cât mai mult timp posibil, doctorul i-a recomandat o intervenţie chirurgicală pentru a înlătura ţesutul canceros din esofag şi stomac, unde se răspândise cancerul. Având încredere în doctor, Londe a fost de acord şi a fost supus intervenţiei chirurgicale. A făcut față operaţiei pe cât de bine se putea, dar, în curând, lucrurile au început să se agraveze. O tomografie la ficat a mai scos la iveală o veste proastă: cancer extins la întregul lob stâng al ficatului. Doctorul i-a spus lui Londe că, din nefericire, mai avea cel mult câteva luni de trăit. Aşadar, Londe şi noua lui soţie, amândoi trecuţi de 70 de ani, au aranjat să se mute la 480 de kilometri depărtare, în Nashville, de unde era familia soţiei. La scurt timp după ce s-au mutat în Tennessee, Londe a fost internat în spital şi dat în grija medicului internist Clifton Meador. Prima oară când doctorul Meador a intrat în rezerva lui Londe, a descoperit un bărbat mic de statură, neras, ghemuit sub un morman de pături şi care părea mai mult mort decât viu. Londe era morocănos şi necomunicativ, iar infirmierele i-au explicat medicului că așa fusese încă de la internare, cu câteva zile înainte. Deşi Londe avea un nivel crescut de glucoză în sânge din cauza diabetului, restul analizelor lui de sânge erau destul de normale, cu excepţia unor niveluri uşor crescute ale enzimelor din ficat, ceea ce era de aşteptat în cazul cuiva cu cancer hepatic. Examinările medicale ulterioare nu au mai arătat nimic în neregulă, fiind o binecuvântare, având în vedere starea disperată a pacientului. La ordinele noului său doctor, Londe a beneficiat fără prea mare entuziasm de terapie fizică, de o dietă pe bază de lichide cu vitamine și minerale şi de multă îngrijire specializată şi atenţie. După câteva zile, a început să prindă puteri, devenind mai puţin morocănos.
A început să vorbească cu doctorul Meador despre viaţa lui. Londe mai fusese căsătorit înainte, iar el şi prima lui soţie fuseseră adevărate suflete pereche. Nu avuseseră copii, dar altminteri, duseseră o viaţă frumoasă. Cum le plăcea să navigheze, după ce s-au pensionat, au cumpărat o casă pe marginea unui lac artificial. Apoi, târziu într-o noapte, digul estic din apropiere s-a spart, iar un zid de apă le-a izbit casa și le-a măturat-o. Londe a supravieţuit în mod miraculos, agăţându-se de resturile purtate de ape, însă corpul soţiei lui nu a mai fost găsit niciodată. „Am pierdut tot ce-am iubit vreodată”, i-a spus el doctorului Meador. „Inima şi sufletul meu s-au pierdut în inundaţia din acea noapte.” La şase luni de la moartea primei soţii, când încă o jelea, adâncit în depresie, Londe a fost diagnosticat cu cancer esofagian şi a suferit o intervenție chirurgicală. În acea perioadă a întâlnit-o şi s-a căsătorit cu cea de-a doua sa soţie, o femeie cumsecade, care ştia de boala lui în stadiu terminal şi a fost de acord să aibă grijă de el cât mai avea de trăit. La câteva luni după ce s-au căsătorit, s-au mutat în Nashville, iar doctorul Meador ştia deja restul poveştii. După ce Londe a terminat de povestit, doctorul, uimit de ceea ce auzise, a întrebat plin de compasiune: „Ce vrei să fac pentru tine?” Bărbatul aflat pe moarte s-a gândit o vreme. „Aş vrea să apuc Crăciunul, ca să pot fi cu soţia mea şi cu familia ei. Au fost tare buni cu mine”, a răspuns el într-un final. „Ajutaţi-mă doar să trăiesc până la Crăciun. E tot ce vreau.”
Doctorul Meador i-a răspuns lui Londe că avea să facă tot ce-i stătea în putință. La externarea lui Londe, la sfârşitul lunii octombrie, acesta era de fapt într-o formă mult mai bună decât la sosire. Doctorul Meador era surprins, dar mulţumit de cât de bine se simţea Londe. După aceea, doctorul şi-a vizitat pacientul cam o dată pe lună şi, de fiecare dată, Londe arăta bine. Dar exact la o săptămână de la Crăciun (de Anul Nou), soţia lui Londe l-a adus înapoi la spital. Doctorul Meador a fost surprins să descopere că Londe părea din nou să fie pe moarte. Tot ce a putut depista a fost o febră uşoară şi o mică zonă cu pneumonie, descoperită pe radiografia pulmonară a lui Londe, deşi bărbatul nu părea să sufere de nicio insuficienţă respiratorie. Toate testele de sânge ale lui Londe arătau bine, iar culturile pe care le ceruse medicul au avut rezultate negative pentru oricare alte boli. Doctorul Meador i-a prescris antibiotice şi l-a conectat la aparatele de respiraţie artificială, fără să-și piardă speranța, dar în 24 de ore, Sam Londe a murit. După cum aţi putea presupune, aceasta este o poveste despre un diagnostic tipic de cancer, urmat de o moarte regretabilă, urmare a unei boli fatale, nu-i aşa? Nu vă pripiţi cu concluziile. Când cei de la spital au efectuat autopsia lui Londe, s-a întâmplat un lucru ciudat. De fapt, ficatul bărbatului nu era distrus de cancer; el avea doar un nodul canceros foarte mic pe lobul stâng şi încă o pată foarte mică pe un plămân. Adevărul este că niciuna dintre aceste forme de cancer nu era suficient de avansată pentru a-l ucide. Şi, în realitate, regiunea din jurul esofagului era şi aceasta complet sănătoasă. Tomografia anormală la ficat, făcută la spitalul din St. Louis, arătase, se pare, un fals rezultat pozitiv. Sam Londe nu a murit de cancer esofagian, şi nici de cancer la ficat. De asemenea, nu a murit nici din cauza pneumoniei uşoare pe care o avea când a fost internat, din nou, în spital. A murit, pur şi simplu, deoarece toată lumea din preajma lui credea că este pe moarte. Doctorul lui din St. Louis a crezut că Londe este pe moarte şi apoi doctorul Meador din Nashville a crezut la Londe este pe moarte. Soţia şi familia lui Londe au crezut, de asemenea, că el este pe moarte. Şi, cel mai important, Londe însuşi a crezut că este pe moarte. Este posibil ca Londe să fi murit doar din cauza acestui gând? Este posibil ca gândul să fie atât de puternic? Şi, dacă ar fi aşa, să fie cazul acesta unic?