Curtea Veche Publishing are plăcerea de a vă invita joi, 4 mai 2017, începând cu ora 18.00, la Casa TIFF (Strada Universității, nr. 6, Cluj-Napoca) pentru a lua parte la conferința “Despre curajul de a ne lăsa văzuți”, o pledoarie pentru vulnerabilitate susținută de Dragoș Bucurenci alături de invitatul său, cunoscutul psiholog Mircea Miclea. Evenimentul va fi deschis de Miruna Meiroșu, PR Manager Curtea Veche Publishing, și va include lansarea cărții “Despre curajul de a ne lăsa văzuți” de Dragoș Bucurenci, precum și o sesiune de autografe.
Participarea la eveniment este gratuită în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări la adresa evenimente@curteaveche.ro. Evenimentul este posibil cu sprijinul partenerilor: Casa TIFF, TEDxEroilor, Agenția Geta Ungurean, Decât o Revistă, Morphoza, Klarmedia.
„Despre curajul de a ne lăsa văzuți” este o provocare de a descoperi cine este și ce gândește Dragoș Bucurenci, cel din spatele imaginii publice pe care și-a creat-o cu proiectele, aparițiile media și cursurile pe care le ține. Multe dintre textele cuprinse în carte s-au născut în paginile Elle, Esquire, The One sau pe scena conferințelor TEDx, dar cartea este rezultatul unui proces de distilare care a durat aproape un an. Autorul a făcut o selecție atentă, a rescris și a dezvoltat textele vechi și a adăugat altele noi. Rezultatul este o pledoarie pentru vulnerabilitate, exemplificată prin mai multe exerciții de auto-dezvăluire.
„Nu ne putem apropia de cineva fără să riscăm. Dacă acum mii de ani riscam să fim atacați și chiar omorâți, astăzi riscăm să fim respinși, refuzați, ridiculizați sau pur și simplu ignorați – lovituri sufletești nu mai puțin dureroase. Așa că alegem de cele mai multe ori să construim relații din spatele unor ziduri bine întărite și ale unor porți închise cu lacăte, în așteptarea ca celălalt să înțeleagă că nu-i vrem răul și să facă primul pas către noi.” – Dragoș Bucurenci
„Orice părere am avea despre noi, mereu trebuie să depășim niște praguri ca să vedem cu un pic mai multă claritate lucrurile care ne înconjoară. O limpezire a felului în care vezi lumea, dar și pe tine însuți nu e doar o chestiune de igienă a sinelui, ci și una de datorie. Dac-o apuci la un moment dat pe drumul ăsta, Dragoș Bucurenci e un excelent partener de călătorie. E cineva care-ți povestește cu onestitate despre propria maturizare și despre bucuria de a-și cunoaște și asuma slăbiciunile.” – Cătălin Ștefănescu
DRAGOȘ BUCURENCI (n. 1981) este licențiat în istoria și teoria artei și are un masterat în administrarea afacerilor obținut la Universitatea Stanford. Are o carieră în care a urmat o vocație multiplă: de activist civic, de publicist, de om de televiziune, de scriitor şi, mai nou, de trainer de comunicare. A construit două dintre cele mai cunoscute ONG-uri de mediu din România, Salvaţi Delta şi MaiMultVerde. A format mai bine de o mie de manageri în public speaking, storytelling și comunicare interpersonală și a primit premiul „Cel Mai Bun Training al Anului“ la Gala Business Edu din 2010. A realizat și a prezentat mai multe programe de televiziune la TVR1, RealitateaTV, Prima TV și ProTV, a scris în Academia Cațavencu, Evenimentul zilei, Esquire, Elle și The One. În 2004 a publicat la Polirom volumul RealK.
Volumul „Despre curajul de a ne lăsa văzuți” este disponibil pe www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 29 lei.