Vladimir Sorokin, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ruşi ai prezentului, împlineşte astăzi 62 de ani. Cele mai importante romane ale sale, Ziua opricinicului, Gheaţa, Kremlinul de zahăr şi Viscolul, au fost publicate la Curtea Veche Publishing.

Explorator al absurdului cotidian, Vladimir Sorokin şi-a luat în cele din urmă în serios nu doar rolul de scriitor, ci şi pe acela de cetăţean activ, aflat într-o permanentă căutare a unei revoluţii veritabile. Universul fantastic al cărţilor sale este bazat pe o necruţătoare satiră politică, opera sa fiind atât o dovadă a geniului său literar, cât şi un permanent act de curaj.

Artist plastic, autor de piese de teatru şi de scenarii de film, Sorokin s-a format ca scriitor în mijlocul artiştilor şi scriitorilor moscoviţi underground ai anilor ’80 şi, dincolo de scrierile sale, a ilustrat peste cincizeci de cărţi. Din 1977, anul în care a început să scrie proză, operele sale au circulat în samizdat până la căderea URSS-ului, fapt care nu l-a împiedicat însă să devină cunoscut în Occident încă înaintea prăbuşirii regimului sovietic.

Credit foto – The Bulletin

Ziua opricinicului (volum apărut în 2008, într-o traducere de Mihail şi Alexandru Vakulovski), un roman precis, rece, calculat, descrie o Rusie proiectată în viitor, dar cu trimiteri caustice inconfundabile la realităţile Rusiei actuale. Monarhia a preluat frâiele puterii şi a declarat oficial că principiile sale călăuzitoare sunt autodeterminarea, ortodoxia şi tradiţia. Paşapoartele au fost deja de multă vreme arse în Piaţa Roşie şi toţi diplomaţii străini au fost expulzaţi. Ţara este încercuită de „Marele Zid“ rusesc şi izolată de restul lumi… O satiră politică acerbă, o antiutopie ce a dezlănţuit dezbateri şi polemici aprinse în cercurile literare şi politice din Rusia, dar şi în presa occidentală.

 

 

Gheaţa (volum apărut în 2006, în traducerea Denisei Fejes), primul său roman, este, aşa cum ne spune chiar Vladimir Sorokin, „o reacţie la dezamăgirea creatã de intelectualismul modern. Civilizaţia se năruie, oamenii se simt pierduţi şi — începând cu hrana şi sfârşind cu iubirea — devin biete produse ale tehnologiei. Ajungi sã duci dorul primitivismului, al necontaminãrii iniţiale. Romanul meu vorbeşte despre o sectã care întruneşte multe trãsãturi ale unei organizaţii totalitare, dar numai formal. Gheaţa nu vorbeşte despre totalitarism, ci despre cãutarea paradisului pierdut al sufletului.“

 

 

 

 

Kremlinul de zahăr (volum apărut în 2009, în traducerea Antoanetei Olteanu) este o distopie din care nu lipsesc nici satira, nici parodicul şi nici disponibilitatea nestăpânită a autorului pentru experiment stilistic şi creativitate la nivelul limbajului. Sorokin nu lucrează cu jumătăţi de măsură, obscenul şi grotescul fac, de asemenea, parte din arsenalul său, şarjând şi scuturând realităţile tulburi ale prezentului — fie ele camuflate sub straturi multiple de virtuoase procedee literare. În Kremlinul de zahăr, violenţa este fapt divers, cultura pare să se stingă de bunăvoie, iar elita şi, deopotrivă, poporul se bucură de libera circulaţie şi de răspândirea cocainei.

 

În Viscolul (volum apărut în 2012, în traducerea Antoanetei Olteanu), un medic de provincie îşi propune să ajungă cu orice preţ la datorie, în Dolgoe, unde o boală misterioasă transformă oamenii în zombi. Însoţit de cărăuşul Kozma, medicul trece printr-o adevărată aventură, cu puternice ecouri din Tolstoi, Gogol şi Kafka, marcată de popasuri şi de personajele dintre cele mai stranii — un morar înalt cât palma şi soţia sa voluptoasă, producătorii kazahi de narcotice, cadavrul uriaşului îngheţat şi omul său gigantic de zăpadă, cu un falus enorm. Această călătorie aparent banală este transformată astfel într-un traseu fantastic, infernal, în care nu doar viscolul dobândeşte proporţii gigantice, ci şi natura umană, care îi cade pradă.

 

Cele patru romane ale lui Vladimir Sorokin, care pot fi găsite pe site-ul Curtea Veche Publishing, s-au bucurat de un mare succes internaţional, fiind publicate de edituri de prestigiu şi traduse în peste zece limbi, de la franceză şi engleză, până la japoneză şi coreeană.