Volodea este pe front, în China. Saşa îl aşteaptă acasă, în Rusia. Despărţirea devine tot mai greu de suportat, singura lor punte de legătură fiind scrisorile pe care şi le trimit. Refugiaţi în lumea amintirilor, ei încearcă să recupereze timpurile fericite pe care le-au trăit împreună şi să păstreze astfel vie relaţia lor. Tot ceea ce văd însă, tot ceea ce ştiu, tot ceea ce simt, poartă amprenta despărţirii lor, iar speranţa reîntâlnirii lor posibile este singurul lucru care îi mai ţine în viaţă. Aceasta este tema romanului epistolar Scrisorar de Mihail Şişkin, o adevărată capodoperă a literaturii ruse.
Rămasă singură, Saşa îşi reaminteşte de scurta perioada pe care au petrecut-o împreună, de obiceiurile lor cotidiene, de plimbările lor. Îşi dă seama că doar viaţa lor împreună, doar faptul că a început să se vadă prin ochii lui, a făcut-o să se descopere ca femeie, să se vadă, să simtă că există cu adevărat: „ştiu că exist dar am tot timpul nevoie de dovezi, de atingeri… am observat că îţi repet gesturile. Vorbesc cu cuvintele tale. Privesc cu ochii tăi. Gândesc ca tine. Scriu ca tine.”
Copleşit de viaţa grea de pe front, înfricoşat de posibilitatea propriei sale morţi, Volodea supravieţuieşte cu ajutorul scrisorilor pe care le primeşte de la Saşa, acestea asigurându-l că ea se gândeşte la el: „Eu o tot fac pe grozavul, dar, de fapt, fără tine, fără scrisorile tale, de mult, dacă nu mi-aş fi dat duhul, atunci aş fi încetat să fiu eu însumi, nici nu ştiu ce e mai rău…“ În mijlocul ororilor războiului, a răniţilor şi a cadravrelor, îşi dă seama că nu a preţuit întotdeauna aşa cum ar fi trebuit viaţa lor împreună.
Scrisorile celor doi îndrăgostiţi devin o modalitate de a se ţine la curent cu lucurile noi care li se întâmplă, cu tot ceea ce îşi amintesc, cu tot ceea ce simt. Îşi transmit tot ceea ce pot despre vieţile lor, încercând să recupereze ceea ce nu au apucat să-şi spună şi să acopere astfel uitarea şi prăpastia despărţirii care se deschide între ei. Ei descoperă de asemenea că momente pe care le-au trăit împreună au fost cea mai frumoasă perioadă a vieţii lor şi îşi dau seama că „lucrurile cele mai simple te pot face să mori de fericire”.
În cele din urmă, inevitabilul se produce. Volodea moare, iar moarte îi este anunţată tot de o scrisoare, una formală însă, oficială, goală de conţinut: „Stimată prenume şi patronim! Cu profundă durere Vă comunicăm că fiul Dumneavoastră. De fapt, Dumneavoastră aţi înţeles…” Moartea nu reuşeşte însă să rupă puternica legătură dintre ei. Saşa continuă să îi scrie despre noua sa viaţă, despre moartea părinţilor săi, despre noile sale dorinţe, despre noile sale planuri de viaţă. Volodea continuă să-i răspundă…
Scrisorar, un roman scris de Mihail Şişkin, câştigătorul celor mai mari trei premii literare decernate în Rusia, este o meditaţie asupra iubirii, a speranţei, dar şi asupra istoriei, a războiului, a suferinţei şi a morţii. Un roman alcătuit din scrisorile pe care şi le trimit doi îndrăgostiţi, în încercarea lor de a rămâne împreună, măcar în această formă a corespondenţei, în ciuda războiului care îi desparte.
Recenzie semnată de Ramona Pîrvulescu (Klarmedia)