În weekend-urile 7-8 și 14-15 octombrie 2017, Asociația Curtea Veche îi invită pe cei mici și pe cei mari să descopere în câte feluri pot citi o poveste la cele aproape 100 de activități gratuite din cadrul Festivalului de lectură pentru copii NARATIV, ediția a III-a. Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat cu sprijinul Kaufland România.
Programul este disponibil pe site-ul narativ.ro, unde doritorii se pot și înscrie la activitățile preferate. Festivalul va avea loc la Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București și este destinat în principal copiilor cu vârste între 3 și 14 ani care, alături de Nara și Tiv, ghizii aventuroși ai Festivalului, vor desena, vor compune muzică, vor face teatru și recenzii video, vor învăța tehnici de dezbatere, vor schimba cărți între ei și chiar vor inventa propriile povești. Și, pentru că obiceiul lecturii se creează cu sprijinul adulților de acasă și de la școală, organizatorii au pregătit o serie de conferințe pentru părinți și profesori susținute de către specialiști în educația nonformală și psihologia copilului.
Tribunalul personajelor, Booktubing, Teatru de umbre, Rime și ghicitori, Litere pentru prichindei sunt doar câteva dintre activitățile propuse. Cea de a treia ediție a festivalului NARATIV aduce în premieră ateliere de storytelling în limbile engleză, germană, maghiară, spaniolă și ateliere interactive pentru copii cu deficiențe de auz și de vedere. Activitățile sunt realizate în jurul celor mai frumoase titluri ale literaturii universale, precum Alice în Țara Minunilor, Peter Pan, Robinson Crusoe, O călătorie spre centrul Pământului, O mie și una de nopți, Heidi sau Odiseea.
Statistici îngrijorătoare privind gradul de lectură și de înțelegere a textelor în rândul elevilor din România arată că doar 8% dintre copiii bucureșteni citesc de plăcere în timpul liber și că 42% dintre elevii cu vârsta de 15 ani sunt analfabeți funcționali. Festivalul NARATIV este locul unde copiii pot să pornească împreună într-una dintre cele mai frumoase aventuri: cea a cititului de plăcere.
Asociația Curtea Veche a fost înființată în luna martie a anului 2014 pentru a dezvolta într-un mod independent și susținut activitatea de responsabilitate socială începută de Curtea Veche Publishing prin programul național alternativ de lectură “Cărțile copilăriei” care își propune creșterea reală a interesului copiilor și tinerilor pentru citit, ridicarea nivelului copiilor de înțelegere a textelor și creșterea consumului de carte din România. Mai multe informații despre Asociația Curtea Veche puteți afla de pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro și Facebook.com/AsociatiaCurteaVeche.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Sponsor official: Kaufland
Parteneri: Curtea Veche Publishing, Herlitz România, Lugera – The People Republic, Mount Himalaya Tea, Pelikan, Sameday Courier
Parteneri instituționali: Colegiul Național „Cantemir Vodă”, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, International British School of Bucharest, British Council, Institutul Cervantes din București, Goethe-Institut București, Artcrowd – Artiști în educație, Asociația Sonia Maria, Mindstage, Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București
Partener de joacă: SLooP
Parteneri media: Agerpres, Avantaje, Revista Biz, BlitzTV, Brrlog, Elevate, Minimax, Paginadepsihologie.ro, Psychologies, Radio România Cultural, SuntPărinte.ro, Șapte Seri, Totuldespremame.ro
Susținut de: Itsy Bitsy
Partener monitorizare presă: Klarmedia