Joi 17 şi vineri 18 mai, de la orele 19:00, are loc Concertul Extraordinar Beethoven al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de maestrul Elio Boncompagni, avându-l ca solist pe pianistul Matei Varga.

La finele concertului editura Curtea Veche Publishing vă invită la lansarea volumului „Un alt cânt al lui Marte. Cântul iubirii”, volum al ilustrului muzicolog şi scriitor italian Paolo Isotta, care va semna autografe în foaierul Ateneului.

Orchestra Simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Elio Boncompagni, va interpreta Uvertura „Leonora Nr. 2”, „Concertul pentru pian Nr. 4 în Sol major”, solist Matei Varga, şi „Simfonia Nr. 5 în do minor op. 67” de Ludwig van Beethoven.

Discipol al legendarilor maeştri Franco Ferrara şi Tullio Serafin, Elio Boncompagni e aclamat în Europa, în cele două Americi şi în Australia în fruntea celor mai renumite orchestre, ca şi la pupitrul a numeroase spectacole de operă de remarcabil succes. Despre arta pianistului Matei Varga, aşezat de critici de seamă în linia genialilor predecesori Dinu Lipatti şi Clara Haskil, ziarul Süddeutsche Zeitung din München scrie că este nici mai mult nici mai puţin decât „magică”, ceea ce confirmă triumfurile sale în America, în Europa sau în China.

Acest regal muzical este cel mai bun prilej pentru a prezenta publicului din România volumul „Un al cânt al lui Marte. Cântul iubirii” de Paolo Isotta. Acesta este continuarea firească a volumului „La virtú dell’elefante”, prin care autorul s-a inpus încă o dată ca istoric al muzicii și ca figură de prim plan a literaturii italiene.

În cartea de față, care se citește ca un cânt de iubire pentru muzică și viață, Paolo Isotta îi evocă în pagini admirabile pe unii dintre compozitorii săi preferați, de la Alessandro Scarlatti la Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart, de la Ludwig van Beethoven, Franz Shubert și Piotr Ilici Ceaikovski la Giuseppe Verdi și Richard Wagner. Dar tot acesta ne propune și o viziune cu totul nouă, surprinzătoare, asupra unor creatori din secolul al XX-lea, așezându-i pe cel mai înalt piedestal, începând cu George Enescu și Karol Szymanowski și continuând cu Franco Alfano, Ottorino Respighi și Gino Marinuzzi.

Despre prima întâlnire cu Paolo Isotta, gazda acestui eveniment, Mariana Nicolesco, povestește următoarele: „La comemorarea a 60 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu, cel mai important şi mai frumos articol din presa internaţională dedicat muzicianului român a fost cel al lui Paolo Isotta, publicat de cotidianul «Corriere della Sera». Cu acel prilej s-a legat între noi o prietenie al cărei «miez», după cum scrie Paolo, e străvechi. Această prietenie e la originea primei sale vizite în ţara noastră, cu doi ani în urmă, şi a minunatei ediţii în limba română a volumului său «Un alt cânt al lui Marte. Cântul iubirii», publicat acum de editura Curtea Veche, cu sprijinul oferit de Fundaţia Internaţională Ateneul Român şi de Patria Credit”.

„Mare e mândria, – declară Paolo Isotta – mare e bucuria pe care mi le aduce ideea că această carte e tradusă în limba naţiunii care-i numără printre fiii săi pe unul dintre cei mai mari Maeştri ai Muzicii, George Enescu, şi care-l are drept Fiu de Onoare pe Ovidiu, unul dintre cei mai mari Maeştri ai Poeziei.”

„Cartea sa – pe care am plăcerea s-o prefaţez – este o incursiune fără egal în imensităţile cunoaşterii, şi în acelaşi timp un omagiu fără precedent adus literaturii, artei şi muzicii noastre: «fără acestea», afirmă Paolo Isotta, «cultura Europei n-ar fi azi ceea ce este». Apreciere semnificativă, cu atât mai mult cu cât vine din partea unui autor de incomparabil prestigiu, profesor de Istoria Muzicii la Conservatorul din Torino şi apoi la cel din Napoli. Sunt fericită că lansarea volumului semnat de Paolo Isotta va coincide, la Ateneul Român, în 17 şi 18 mai, cu seratele Beethoven, pe care le aştept cu nerăbdare, avându-i drept protagonişti pe doi artişti de care, dintotdeauna, sunt profund legată: Elio Boncompagni şi Matei Varga. Două seri memorabile în numele marii muzici şi al culturii”, declară în încheiere Mariana Nicolesco.

Volumul „Un alt cânt al lui Marte. Cântul iubirii” de Paolo Isotta va putea fi achiziționat în foaierul Ateneului înainte sau după concert și poate fi găsit și pe curteaveche.ro la prețul de 40 lei AICI.

Biletele pentru Concertul Extraordinar Beethoven sunt puse la vânzare la Ateneul Român.
Partener: Fundaţia Internaţională Ateneul Român

Sponsor: Patria Credit

Partener monitorizare presă: Klarmedia