Curtea Veche Publishing vă invită în perioada 30 mai – 3 iunie la Salonul Internațional de carte Bookfest, ce se va desfășura la Centrul Expozițional Romexpo București (pavilionul B2). V-am pregătit lansări de carte cu invitați speciali, ateliere pentru copii, reduceri de preț de până la 80% și multe alte surprize. Intrarea este liberă. În plus, vă invităm să sărbătorim împreună 20 de ani de când Curtea Veche Publishing a lansat îndemnul „începi să afli”.
__________
Din program:
* Noutăți de la Jacques Salomé, Principele Radu al României, Adrian Cioroianu, David Reuben, Daniel Goleman, Dale Carnegie, Mihaela Bilic, Brené Brown, Paolo Isotta, Michel Stanovici, Andrei Mihăilescu și mulți alții.
* SUPER REDUCERI între 30-80% + PACHETE de cărți reduse cu 20% + PROMOȚIA 2+1 CADOU: toți cei care vor cumpăra oricare două cărți dintr-o vastă selecție, o vor primi pe cea de-a treia gratuit (cartea cadou va fi cea cu prețul cel mai mic dintre cele trei alese).
* Numeroase surprize pentru cei mici. Pornind de la poveștile și personajele din cărțile Isadora Moon, colecția Miranda (Frida Kahlo, Marie Curie, Coco Chanel), Erus și Valea Generozității și ȚUP, copii vor avea parte de o serie de ateliere distractive și educative la care participarea este GRATUITĂ dacă vă înscrieți la evenimente@curteaveche.ro.
___________
NOUTĂȚI
În capul listei de evenimente mult-așteptate la Bookfest 2018 se află o nouă apariție din Colecția Jacques Salomé. Cel mai apreciat psihosociolog francez, creatorul metodei de terapie relațională ESPERE se află în turneu în România, iar joi, 31 mai, de la ora 18:00, la Scena Arena va avea loc o mini-conferință, respectiv lansarea volumului „Un strop de eternitate”.
Tot printre cele mai așteptate apariții se numără trei noi Cărți Regale. Sâmbătă 2 iunie, de la ora 12:00, la Scena Agora, Adrian Cioroianu și Alexandru Groza vă prezintă o nouă carte pentru copii și tineri – „Elena a României. Regina mamă, regina suferinței și a speranței”, cu ilustrații de Yanna Zosmer.
Tot sâmbătă, de la ora 13:00, se va lansa antologia „Mihai I al României. Regele nostru. Martori, experiențe, amintiri regale”, aflată sub coordonarea lui Alexandru Muraru. Volumul conține texte cu și despre Regele Mihai I al României scrise de Emil Hurezeanu, Roger Griffin, Jonathan Eyal, Andrei Muraru, Dan Grigore, Ion M. Ioniță, Ana Blandiana, Ștefan Câlția și mulți alții.
O altă noutate regală este albumul în limba engleză „Romania Royal Journal. 2017-2018”, cu texte de Principele Radu al României, care cartografiază ultimul an al Casei Regale, de la munca de caritate și vizitele diplomatice și până la funeraliile Majestății Sale Mihai I al României.
Dr Mihaela Bilic revine cu un volum care demitizează alimentația noastră de toate zilele. „Am mâncat. O fi păcat?” este o colecţie de sfaturi privind nutriţia, menită să aducă o perspectivă complexă asupra rolului hranei în viața noastră. Iar duminică, 3 iunie, de la ora 11:00, la Scena Arena, autoarea vă așteaptă alături de psihologul clinician Gáspár György pentru a vă vorbi despre bun simţ, instinct, nevoi şi plăcere în rapoirt cu alimentația noastră.
Romanul „Trei cuvinte, cinci minciuni” al scriitorului francez de origine română Michel Stanovici, este o poveste de dragoste bazată pe fapte reale, forma de terapie eficienta dupa ce iubirea a disparut. Autorul se va afla la standul Curtea Veche sâmbătă, 2 iunie, de la ora 17:00, alături de bloggerul și scriitorul Radu F. Constantinescu, pentru a vorbi despre curajul de a vorbi deschis, de a pune pe tapet o experiență emoțională neplacută. La eveniment va vorbi și jurnalista Doina Jela, traducătoarea volumului.
_________________
ATELIERE PENTRU COPII
Miercuri, 30 mai
13:00-14:00 Atelier pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani: cum au schimbat lumea Marie Curie, Frida Kahlo și Coco Chanel (pornind de la Colecția Miranda de Itziar Miranda și Jorge Miranda).
Atelier susținut de Iulia Nițulescu. Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(standul Curtea Veche Publishing)
Joi, 31 mai
12:00-13:00 Atelier de povestit și desenat pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani: Isadora Moon – jumătate vampir, jumătate zână, întru totul unică (pornind de la colecția „Isadora Moon” de Harriet Muncaster).
Atelier susținut de Iulia Nițulescu. Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(spațiu copii Bookfest Junior)
Vineri, 1 iunie
12:00-13:00 Atelier de cântece și povești pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani: despre prietenie, familie și cât de bine este să dăruiești cu Erus (pornind de la volumul „Erus și Valea Generozității” de Alec Blenche).
Atelier susținut de Alec Blenche și Alina Elena Golăeș (ReginaMama.ro). Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(standul Curtea Veche Publishing)
Sâmbătă, 2 iunie
13:30-14:30 Atelier de povestit pentru copii cu Alex și Cristina Donovici: „Țup” de Alex Donovici (PoveștileCristinei.ro). Lectură de Andreea Brașovean și Daniel Nițoiu.
Înscrieri la evenimente@curteaveche.ro.
(spațiu copii Bookfest Junior)
Programul complet aici.
_________________
!!!ATENȚIE: Vă informăm că în cadrul acestui eveniment se vor realiza filmări și fotografii.
Prin prezența dumneavoastră și a copilului dumneavoastră la acest eveniment vă exprimați acordul ca acest tip de materiale să poată fi utilizate de către organizatorul evenimentului și partenerii acestuia pentru promovarea activității.
În cazul în care doriți să participați la eveniment și nu sunteți de acord cu cele de mai sus, vă rugăm să vă adresați direct responsabilului de proiect prezent în cadrul acțiunii pentru ca acesta să vă poată identifica și pentru a evita apariția dumneavoastră sau a copilului dumneavoastră în materialele foto-video pe care le realizează.