Cum vor evolua practicile de leadership în următorii ani? Care sunt provocările și tendinţele în ceea ce priveşte leadershipul în vremuri impredictibile și într-o realitate mereu în schimbare?
Va invităm la o conferinţă-eveniment alături de lideri vizionari din companii de top din România, keynote speakeri de la Ken Blanchard Companies și consultanţi locali Human Invest. „The next challenges. Leading better. Leading differently” va avea loc miercuri, 29 mai, la Crowne Plaza Bucharest. Împreună vom explora idei îndrăzneţe si perspective inovatoare cu privire la moduri de a conduce mai bine, de a conduce diferit oamenii într-o organizaţie.
Mai mult, cititorii Curtea Veche Publishing beneficiază de un preţ preferenţial de acces la eveniment de 175 Euro + TVA/ persoană. Pentru a beneficia de acest preţ menţionaţi la rubrica observaţii codul de discount “Blanchard175”. Biletele pot fi achiziţionat aici.
Ken Blanchard, faimos autor de cărţi pentru dezvoltare personală şi organizaţională, consultant în afaceri şi conferenţiar intens solicitat, este caracterizat de prieteni, colegi şi clienţi ca unul dintre cei mai perspicace, mai puternici şi mai înţelepţi oameni de afaceri din prezent.
Influenţa sa ca autor de cărţi motivaţionale este extraordinară şi vastă. Bestsellerul Manager la Minut s-a vândut în peste 13 milioane de exemplare şi continuă să se afle în topuri.
Blanchard este liderul spiritual al organizaţiei The Ken Blanchard Companies, o firmă internaţională de training în domeniul managementului şi consultanţei, pe care a înfiinţat‑o în 1979 împreună cu soţia sa. De asemenea, este lector colaborator la universitatea pe care a absolvit-o, Cornell, făcând parte şi din consiliul de administraţie al acesteia.
The Ken Blanchard Companies a avut în vedere încă de la înfiinţare trei scopuri simple, dar cruciale: să schimbe în bine viaţa semenilor, să sporească valoarea şi eficienţa angajaţilor la locul de muncă şi să ajute companiile‑client să devină furnizori autentici de calitate. În faimoasele lui conferinţe şi cărţi, pline de căldură sufletească şi umor, Blanchard manifestă un pătrunzător simţ critic şi o gândire constructivă, care i-au asigurat reputaţia de a fi unul dintre cei mai mari experţi în leadership din lume.
Numeroasele cărţi care îi poartă semnătura (unele dintre acestea fiind scrise împreună cu diverşi colaboratori) s-au vândut în peste 18 milioane de exemplare în total şi au fost traduse în peste 25 de limbi. Blanchard a primit de-a lungul timpului numeroase premii şi distincţii, în domenii precum management, oratorie şi leadership.