Cea de-a treia carte a Preşedintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută recent la Curtea Veche Publishing, va fi lansată în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest miercuri, 29 mai 2019, începând cu ora 18.00, prin dezbaterea „Cartea și Europa”, la care vor participa, alături de Președintele României, Iren Arsene Mate (directoarea Curtea Veche Publishing) și profesorul Mircea Vasilescu.

Evenimentul care va avea loc la Scena Arena din cadrul Complexului Expozițional Romexpo, Pavilion B2, va fi urmat de o sesiune de autografe. Lansarea face parte dintr-o serie de întâlniri cu cititorii în întreaga țară, în unele dintre cele mai importante instituţii culturale și educaţionale. Intrarea este liberă.

Cartea Preşedintelui Klaus Iohannis este un gest necesar în anul în care România a preluat Preşedinția Consiliului Uniunii, precum și în contextul unei Europe determinate să devină din ce în ce mai conştientă de rolurile sale strategice ca urmare a frământărilor care îi pun la încercare din interior idealul de unitate.

„EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” este o invitaţie la dezbatere, la analiză si cunoaştere, astfel încât sa le ofere cititorilor informaţii de care au nevoie pentru a deveni cetăţeni europeni implicaţi, alături de instrumente care sa le contureze o poziţie articulată față de Uniune și față de viitorul ei.

Volumul va putea fi achiziţionat de la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Salonului de Carte Bookfest sau de pe curteaveche.ro.

 

Citiţi un fragment AICI: http://bit.ly/2OTcVCN.

Partener monitorizare presă: Klarmedia.