Curtea Veche Publishing și librăria La Două Bufnițe vă invită să aflați cum arată cealaltă parte a poveștii. Vineri, 15 noiembrie 2019, de la ora 19:00, Traian Berbeceanu își lansează în Timișoara „Radiografia unei mârșăvii judiciare”. Din funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, Traian Berbeceanu a trăit evenimente care merită consemnate de istoria contemporană și care constituie o mărturie asumată în totalitate de către autor. Evenimentul va avea loc în librăria La Două Bufnițe (Piața Unirii nr. 11, Timișoara) și va fi moderat de către jurnalista Brîndușa Armanca. Intrarea va fi liberă.
„Între coperțile acestei cărți vă sunt dezvăluite modalitățile perfide și ilegale prin care reprezentanți ai unor instituții judiciare și-au dat mâna cu lideri ai crimei organizate, sprijiniți fiind de lucrători ai serviciilor de informații, urmărind inculparea mea cu orice preț pentru fapte imaginare și înlăturarea mea de la conducerea Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Alba Iulia. Toate aceste acțiuni au fost generate de teama că, împreună cu echipa mea, obținusem probe care ar fi putut conduce la demararea unor dosare penale pe numele unora dintre ei, la redeschiderea unor cauze în care fuseseră anterior cercetați ori la inițierea unor cercetări disciplinare”, spune Traian Berbeceanu despre volum.
Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, care are competenţă în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu, din anul 2005 până în 2011. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea unei grupări specializate în furt de fier vechi din judeţul Hunedoara, denumită „Hidra”. Un număr de 49 de persoane au fost atunci trimise în judecată pentru activităţi de furt de fier vechi în valoare de milioane de euro din zona industrială a municipiului Hunedoara. De la momentul respectiv, BCCO Alba Iulia a ocupat în fiecare an primul loc pe ţară în competiţia cu structurile similare. Supranumit „Comisarul Cattani”, Berbeceanu este unul dintre cei mai cunoscuți polițiști din România, recunoscut pentru integritate și eficiență.
Volumul „Radiografia unei mârșăvii judiciare” de Traian Berbeceanu va putea fi achiziționat în cadrul evenimentului, ori de pe curteaveche.ro.
Partener: Librăria La Două Bufnițe
Partener monitorizare presă: Klarmedia