Duminică, 8 decembrie 2019, de la ora 11:30 ne jucăm și râdem împreună. Curtea Veche Publishing și Diverta vă învită să descoperiți o nouă carte din deja bine-cunoscuta serie pentru superpărinți și supercopii – „Jocuri de jucat iarna”. Lansăm împreună noua carte a Mirelei Retegan, în Magazinul Diverta Lipscani (Str. Lipscani nr. 30-34), cu buna-dispoziție asigurată de Gașca Zurli. Ne vor fi alături Fetița Zurli, Tashu, Lulu, Zâna Bună și Vrăjimăturica.
În gălăgia prezentului, când totul se schimbă cu viteze inimaginabile – de la valori, prieteni, stil de viață, până la relații de familie, tendințe în educație și norme sociale – există ceva care rămâne neschimbat: pofta de joacă!
MIRELA RETEGAN știe că valoarea jocului este inestimabilă. Prin joc ne conectăm și relaxăm, prin joc educăm și ne antrenăm memoria. Mai mult, jocul este unul dintre puținele instrumente care nu presupun vreo bază materială. Jucați-vă! Cu sau fără zăpadă, fular și mănuși… „Jocuri de jucat iarna” este al treilea episod al seriei, ce conține 45 de jocuri care netezesc calea dintre părinți și copii.
Mirela Retegan, Antrenoarea Părinților, fondatoarea Găștii Zurli, este o voce puternică a generației sale. Își recunoaște imperfecțiunile și povestește cu umor și sinceritate maximă despre cum i s-a schimbat viața când Maya, fata ei, a devenit adolescentă. Experiența, optimismul, relaxarea și inteligența emoțională au transformat-o pe Mirela Retegan într-un lider în materie de educație non-formală. Ea răspunde firesc întrebărilor pe care și le pun părinții adolescenților de azi și vorbește onest despre perioada atât de complicată în relația copil-părinte. La Curtea Veche Publishing este autoarea volumelor „Astăzi este despre astăzi” și „Fii de partea mea” și a celorlalte volume a seriei „Jocuri de jucat…”
Câteva jocuri de încercat iarna aceasta
Steaua Polară
Pregătiți creioane și coli mari pentru Steaua Polară și prietenii ei. Dacă micuțul vostru are răbdare, puteți scrie un nume pe fiecare steluță. Veți afla, astfel, că aveți foarte mulți prieteni, deși constelația se numește Ursa Mică.
Când am făcut asta cu Maya, la final a vrut să îi spun o poezie despre stele și mame și să lipim desenele deasupra paturilor noastre. Partea cu lipitul a fost ușoară, însă pentru că știam doar „La steaua”, de Mihai Eminescu, am inventat o poezioară:
Mama mea este o stea,
Când privesc spre cer,
Eu o văd pe ea!
Puțin dacă obosesc,
Ridic ochii, o privesc,
Iute mă înzdrăvănesc!
Dorințe împlinite
Eu un joc relaxant. Puteți scrie sau puteți enumera, altervativ, dorințele care vi s-au împlinit în anul care se pregătește să iasă din scenă.
Îl joc împreună cu Maya de când era micuță și voia toate seturile Barbie. Cel cu caleașca a fost dorința supremă! Cum sunau izbânzile noastre? Cam așa:
• eu începeam, aproape de fiecare dată: „Anul acesta am reușit să merg la bazin în fiecare săptămână.”
• urma tati: „Eu sunt bucuros, pentru că am condus foarte atent.”
• Maya începea, desigur, cu Barbie: „Anul acesta am primit cel mai frumos set Barbie.”
• venea, din nou, rândul meu: „Am avut cea mai frumoasă vacanță.”
• tati: „Am petrecut duminicile împreună, fără nicio excepție.”
• Maya: „Am fost în prima excursie la Muzeul Ceasului.”
Fără a ne aminti bucuriile care ne luminează privirea, recunoștința ar rămâne un cuvânt abstract. Jocul ăsta face ca bucuria să prindă viață!”
Ajutorul lui Moș Crăciun
Iarna ar trebui să fie anotimpul generozității, fie și numai prin prisma faptului că este cea mai sensibilă perioadă pentru nevoiași. Propune-i copilului tău să fie ajutorul lui Moș Crăciun! Nu, nu trebuie să îi împingă sania. E suficient să pregătească și să ofere un cadou cuiva special, cuiva care nu primește daruri… Dorința de a ajuta există în fiecare dintre noi, însă trebuie hrănită constant.
Cartea „Jocuri de jucat iarna” este disponibilă pe curteaveche.ro și în librăriile din țară la prețul de 34 de lei.
Partener: Diverta
Partener monitorizare presă: Klarmedia