Prima editură românească ce a avut curajul de a paria pe cărțile de dezvoltare personală, Curtea Veche Publishing lansează astăzi o revistă online dedicată cărților ce pot schimba vieți, carticheie.ro, un ghid necesar cititorului modern. Timp de 22 de ani, cărțile editurii au fost un sprijin real pentru o continuă evoluție într-o societate în tranziție, au dat acces la cunoștințe de psihologie practică și au dus la formarea de generații întregi de oameni de afaceri.

Barna Némethi, CEO-ul editurii, explică de unde a apărut nevoia unei reviste și de ce tot mai mulți români citesc cărți de dezvoltare personală: “își dau seama că au de-a face cu tot felul de situații și probleme la care nu au neapărat un răspuns, nu au citit despre asta, este un gol din orice fel de motiv și o carte le poate oferi un răspuns concentrat, gândit, arhivat despre problema respectivă. Aici intervine rolul nostru de a le oferi cititorilor un ghid despre aceste cărți – unde să le găsească, care pentru ce este utilă. Am venit cu ideea unei reviste care să facă această trecere între situația-problemă găsită de cititor și cartea care ar putea să ofere un răspuns.”

Revista online carticheie.ro va fi coordonată de Mara Răducanu, o jurnalistă cu peste 15 ani de experiență în presă (Jurnalul Național, Adevărul, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Smart FM).

Numele revistei pleacă de la prima și cea mai cunoscută colecție de cărți a editurii, o serie care a revoluționat piața editorială românească în 1998 și care, aflată acum la cel de al 202-lea titlu, este la fel de vândută și apreciată, incluzând numeroase bestselleruri. “Când am luat decizia să înființăm editura și să publicăm prima carte (Secretele succesului de Dale Carnegie), am înființat și colecția Cărți Cheie, care s-a dovedit în timp una dintre cele mai importante și citite colecții de nonficțiune din România”, declară Irén Arsene Máté, manager general și fondator al editurii.

“Cartea potrivită citită la momentul potrivit poate schimba destine. Aceste cărți au inspirat profesori, oameni de afaceri, tineri, cupluri – o întreagă societate care își căuta drumul după schimbările majore ale anilor 90. Toți aveam nevoie de cărți, toți treceam prin transformări majore, trebuia să ne inspirăm de undeva și să înțelegem ce întâmplă cu noi în democrație. Aceste cărți știm că au fost cărțile potrivite pentru mulți dintre noi”, completează Irén Arsene.

Pe site deja puteți găsi articole pornind de la cărți fundamentale de dezvoltare personală, de la cele ce țin de “psihologia biroului” – cum să vorbești în public, ce faci dacă ai un șef sau colegi dificili, cum să conduci o echipă, cum să îți crești eficiența în vânzări prin relațiile pe care le creezi – până la cele cu teme de self-care și sănătate, legătura dintre trup, minte și suflet. Multe articole pornesc de la cărți de parenting, cărți pentru a-ți înțelege emoțiile, comunicarea în cuplu, limbajul copiilor. Cărțile de educație financiară sunt și ele un pilon important ce va fi pus în valoare în revistă. Platforma online va oferi informații suplimentare despre teme importante abordate de autori consacrați, precum Daniel Goleman, Zig Ziglar, Napoleon Hill, Gary Chapman, Joe Dispenza, Nassim Nicholas Taleb.

“Pentru piața de carte, această trecere spre cărțile de nonficțiune este un semn pozitiv. Toate piețele de carte stau pe fundamentele cărților de nonficțiune – deși literatura este frumoasă și are rolul ei, sănătatea unei industrii și a unui culturi și tot ceea ce învățăm este bazat pe cărțile de nonficțiune.” (Barna Némethi)

Lansarea revistei vine în contextul în care editura a organizat, la finalul anului trecut, și o campanie de încurajare a lecturii la nivel național, campania #TimpulSaCitim (alături de Asociația Curtea Veche și agenția Leo Burnett). “Toate studiile arată că există o relație directă între cât se citește într-o țară și nivelul de trai. Deci, #timpulsăcitim  înseamnă și faptul că, dacă am citi mai mulți și mai mult, statistic vorbind, am avea o economie mai bună”, declară CEO-ul Barna Némethi.

 

Partener monitorizare presă: Klarmedia