Ştefan Niculescu. Poetică, matematică şi armonie muzicală. Acesta este titlul cărţii aduse ca omagiu marelui muzicolog, compozitor şi profesor de către Adrian Leonard Mociulschi. Lansarea cărţii, la care a fost invitat şi poetul Dan Mircea Cipariu, a avut loc începând cu 18.30.
“Adrian Mociulschi, un fost discipol al academicianului Ştefan Niculescu, încearcă, în cartea sa, să descifreze publicului larg câteva dintre sensurile nevăzute ale simfonismului mentorului său. Autorul descoperă cititorului atât un labirint policentric, cât şi o posibilă cale de înţelegere a unor tainice resorturi aflate în spatele oricăror muzici iniţiatice.
Incursiunea în universul sonor descris prin litere este mai mult decât o experienţă estetică sau o provocare a cunoaşterii. Este întâlnirea cu o lume ermetică ce fascinează şi invită să fie descoperită, este contactul, mediat de autor, cu esenţa unei creaţii răsplatite cu Premiul Academiei de Arte Frumoase din Paris şi Premiul Gottfried von Herder al Universităţii din Viena” (mociulschi.ro)
[slideshow]