Vineri, 28 august 2015, începând cu ora 18.00, Curtea Veche Publishing a lansat, în Sala Dietei din Cetatea Făgărașului, albumul „Locuri” semnat de maestrul Ștefan Câlția. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat” și a făcut parte din proiectul „LOC. Școala de privit acasă” din satul Șona, ediția a treia, realizat de Asociația Sătească „Șona Noastră” împreună cu Galeria Posibilă.
Doamna Elena Băjenaru, directoarea Muzeului Țării Făgărașului „Valer Literat” și domnul Sorin Mănduc, primarul Municipiului Făgăraș, au participat la eveniment, alături de maestrul Ștefan Câlția, care a oferit autografe.
Lansarea din Făgăraș a fost gândită ca un omagiu adus frumuseții aproape atemporale a zonei, care prin satul Șona și împrejurimile sale a inspirat majoritatea lucrărilor maestrului din acest album.
Textele incluse în albumul “Locuri” sunt semnate de Victor Neumann, Dan C. Mihăilescu, cele trei tinere curatoare ale expoziţiei – Ioana Mandeal, Sandra Demetrescu, Patricia Bădulescu – şi Andrei Teleagă. Departe de o abordare clasică, autorii vorbesc despre propriile contacte cu munca artistului, trecând prin câteva dintre motivele esenţiale ale universului său ideatic.
Evenimentul a fost precedat de inaugurarea bibliotecii din Șona, în cadrul căreia Asociația Curtea Veche a donat 200 de volume din colecția „Cărțile Copilăriei”.
Albumul „Locuri” este disponibil în magazinul online curteaveche.ro.