Duminică, 21 februarie 2016, începând cu ora 12:00, în cadrul întâlnirilor Povești la Cărturești, se va citi un fragment din cartea „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, scrisă de Adina Rosetti și ilustrată de Cristiana Radu. Autoarea va citi pasaje din carte și le va explica micilor curioși cum se desfășoară timpul. Evenimentul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani, intrarea va fi liberă și va avea loc la Librăria Cărturești Verona (str. Pictor Arthur Verona, nr. 13, București).
Seria de Povești la Cărturești are loc în mansarda Librăriei Cărturești Verona în fiecare zi de duminică, de la ora 12.00. Scopul acestor întîlniri este de a-i pune pe cei mici în contact direct cu scriitorii, care le vor citi din cărțile lor și îi vor conduce pe copii în lumile închipuite de ei, dîndu-le chei de lectură, deslușindu-le misterele și descoperind împreună învățăturile acestora.
Copiii care vor neapărat să afle „de ce azi e azi şi cum se transformă în mâine“, dacă „a trecut ieri sau urmează să vină“ sau „ce-i aia poimâine şi de ce nu vine mai repede“ pot face cunoştinţă cu personajele cărţii Domnişoara Poimâine şi joaca de-a Timpul de Adina Rosetti, cu ilustraţii de Cristiana Radu. Cartea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani şi îşi doreşte să răspundă, într-o manieră ludică şi creativă, întrebărilor pe care le pun cei mici despre timp. Domnul Azi, bătrâna doamnă Ieri, domnişoara Poimâine, vrăjitoarea Niciodată şi spiriduşul Vreodată îşi dau întâlnire într-o poveste amuzantă, în care timpul începe să curgă mai repede ca de obicei, aşa cum fantazează toţi copiii când sunt mici şi nerăbdători să crească mai repede.
Mai multe detalii: https://www.facebook.com/events/1043682192360639/permalink/1043778712350987/
Cartea poate fi găsită aici pe site-ul www.curteaveche.ro.