Joi, 18 mai 2017, a avut loc lansarea primei cărți de Răzvan Exarhu, “Fericirea e un ac de siguranță”, cu ilustrații de Andreea Chirică. O carte care vă va face să râdeți cu lacrimi, dar și să plângeți la câteva rânduri distanță.
Cei prezenți la lansare au avut ocazia să afle că sănătatea e sănătoasă, că “laicul pe Facebook a devenit o formă a credinței”, că șlapul și șaorma cu de toate ar trebui să figureze pe stema României… Cartea cuprinde multe informații utile: când ar trebui să te culci la loc ca să nu dai foc la casă, ce poate fi mai cool decât să fii hipster, de ce iubiți sportul dacă fumați mult? Veți putea citi și despre o fericire tristă, despre o altfel de Românie, care nu mai există, despre cum ne pierdem viața încercând să trăim.
Lansarea a avut loc începând cu ora 18.00 în pergola din Grădina Verona (Librăria Cărturești Verona, Strada Pictor Arthur Verona 13-15, București). La eveniment au fost prezente și Andreea Chirică, ilustratoarea cărții, și Irén Arsene Máté, co-fondatoarea Curtea Veche Publishing. După ce ultimele zile au însemnat un schimb de întrebări provocatoare și răspunsuri pe măsură pe rețelele de socializare în jurul hashtag-ului #acdesiguranta, Răzvan Exarhu a răspuns și întrebărilor publicului.
Evenimentul este posibil cu sprijinul partenerilor Iqos și Klarmedia.
„În limbă e plăcerea!” – una dintre vorbele favorite ale lui Răzvan Exarhu, om de radio, de televiziune, bucătar şi acum autorul unei cărţi cu fericirea în titlu. De la primul rând scris se simte că îi place să vorbească, în aceeaşi măsură în care îi place să observe şi să asculte. E acel tip de povestitor pentru care tăcerea şi cuvintele sunt la fel de importante. Iar curiozitatea lui tandră şi crudă, în acelaşi timp, compune un tablou viu în care se amestecă emoţiile primei zile de şcoală, şlapii târşâiţi ai românilor, relaţia dintre eschimoşi şi raw-veganism, revolta anti sistem, alcoolul, cărţile, crucile făcute în autobuze, prietenia, urzicile, clişeele, narcisismul din social media, ecologia, salata boeuf, hipsterii, postul, bunicul lui Bob Marley, tradiţiile pierdute, bicicliştii aroganţi, discuţiile cu părinţii, nostalgia, cretinii, obsesia pentru viaţă sănătoasă şi multe alte subiecte care ne umplu vieţile şi conversaţiile, ne indignează şi totodată ne emoţionează.
Cartea “Fericirea e un ac de siguranță” este disponibilă pe www.curteaveche.ro și în librăriile din toată țara la prețul de 33 de lei.