Sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 11:00, Curtea Veche Publishing vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu pentru lansarea primei cărți pentru copii marca PoveștileCristinei.ro. Cristina Donovici, alături de ilustratoarea Lavinia-Iulia Fălcan ne invită să descoperim „O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse”. La eveniment vor vorbi realizatorii emisiunii „România te iubesc”, Paula Herlo și Cristian Leonte, iar îndrăgita vedetă TV Teo Trandafir (gazda Teo Show) va citi una dintre poveștile din carte. Accesul la eveniment este gratuit, dar se face pe bază de rezervare pe Eventbook.ro.
PoveștileCristinei.ro a pornit din dorința autoarei de a-i oferi fetiței sale povești gândite pentru vremurile noastre, adaptate atât pentru nevoile părinților cât și cele ale celor mici. Vrem, nu vrem, mentalitățile se schimbă și copiii reacționează diferit la povești. Iar acestea sunt cruciale în dezvoltarea intelectuală și emoțională a lor. Și acest lucru îl observăm abia mai târziu, când ajungem să citim alături de ei, ca mai apoi, de ce nu, să ne citească ei nouă.
Conform psihologului relațional Gaspar Gyorgy, „majoritatea poveștilor sunt reinterpretări pe care noi le facem în baza unor modele mentale dezvoltate în copilărie, motiv pentru care o minte bine antrenată și flexibilă are nevoie în mod constant de informație proaspătă pentru a evolua conform vârstei și a nu rămâne blocată în același vechi tipar”. Cristina Donovici a realizat acest lucru imediat ce a devenit mamă, și i-a venit destul de natural să scrie pentru fetița ei, iar încet și-a dat seama că a citi o poveste înainte de culcare celor mici (chiar și după ce cresc) este un obicei pe care trebuie să-l adopte orice părinte.
Proiectul a prins avânt destul de repede. Iar fiindcă din ce în ce mai mulți părinți își doreau să le poată citi poveștile copiilor lor, dar nu găseau timpul necesar, s-au născut variantele audio, care au fost posibile cu sprijinul unor personalități precum: Andreea Esca, Amalia Enache, Florin Busuioc, George Buhnici, Liana Stanciu, Pavel Bartoș, Oana Andoni, Flaviu Crișan, Daniel Nițoiu, Oana Cuzino, Monica Dascălu, Alex Dima și mulți alții.
Iar în cadrul evenimentului, bine-cunoscuții realizatori ai emisiunii „România, te iubesc”, Paula Herlo și Cristian Leonte vor istorisi din propria experiență de părinți, iar îndrăgita vedetă TV Teo Trandafir (gazda Teo Show) va citi un fragment din lumile ascunse ale Cristinei. Pe lângă cei trei, care și-au donat la rândul lor vocea pentru variantele audio ale poveștilor de pe site, la eveniment vor fi prezente numeroase dintre vedetele care au susținut proiectul. Oficiile de gazdă vor fi făcute de către Marius Motoca (PR Specialist, Curtea Veche Publishing).
Și un proiect special nu putea sa atragă decât oameni speciali, unul dintre aceștia fiind ilustratoarea Lavinia-Iulia Fălcan, artist plastic cu numeroase expoziții în străinătate, a cărei ilustrații se potrivesc ca o mănușă cu poveștile. „O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse” conține o mică parte dintre poveștile care se regăsesc online, dar și una în avanpremieră. Cu ce vă poate cuceri acest volum? Poate duioșia, drăgălășenia și inima mare a ursulețului Liviu, sau curiozitatea girafei Leia, care descoperă că biblioteca e un loc magic, iar cărțile sunt mai eficiente decât toate rachetele, vapoarele și submarinele lumii… Sau poate lecția pe care o primește crabul mereu nemulțumit și egoist… Ori bucuria norișorului roz care veghează seară de seară visele copiilor… Sau poate vă lăsați fermecați de orașul Poneea în care casele sunt construite din morcovi glazurați și foi de varză.
Accesul la eveniment este gratuit, dar se face pe bază de rezervare pe Eventbook.ro: https://goo.gl/VuXSr7
„O girafă în spațiu și alte șapte lumi ascunse” de Cristina Donovici este disponibilă pentru precomandă cu autograful autoarei la prețul de 45 lei în magazinul online Curtea Veche Publishing până pe 13 octombrie: https://goo.gl/u25sWH
Toți cei care cumpără cartea în perioada de precomandă vor intra în CONCURS pentru unul dintre cele două tablouri inspirate din poveștile Cristinei și realizate de către ilustratoarea volumului, Lavinia-Iulia Fălcan. Regulamentul concursului poate fi consultat AICI.
Partener monitorizare presă: Klarmedia