Curtea Veche Publishing a lansat sâmbătă, 9 decembrie 2017, la POINT Art Hub, colecția de cărți având-o în prim-plan pe Isadora Moon, personajul jumătate vampir, jumătate zână creat de autoarea britanică Harriet Muncaster. Evenimentul a fost susținut de Canon Creative Park.
Super-petrecerea a fost inspirată de primele patru cărți din seria Isadora Moon, acestea fiind deja traduse în peste 19 limbi. Cei mici au fost invitați la un bal mascat tematic care a recreat atmosfera cărții “Isadora Moon își serbează ziua de naștere”.
Copiii au venit costumați în prințese, vampiri sau zâne și au putut să-și întregească ținuta în cabina de Make-Up Isadora Moon, unde asistenții simpaticului personaj i-au întâmpinat cu o sesiune de face-painting și costume de la Teatrul Paiața. În plus, ei și-au putut confecționa propria mască tematică cu sprijinul Canon Creative Park, au făcut puzzle-uri, au râs și au dansat pe muzică zâno-vampirească. După ce au făcut fotografii la Canon Photo Corner, ei au intrat în competiția pentru cel mai reușit costum inspirat de universul Isadorei.
Probabil cel mai frumos moment al petrecerii a fost video-conferința cu autoarea Harriet Muncaster, care a fost extrem de impresionată de primirea călduroasă și le-a povestit celor din sală cum a creat-o pe Isadora, ce planuri de viitor are și ne-a dezvăluit detalii despre noul volum în care Isadora Moon intră în bucluc!
Ziua a continuat cu un număr de magie realizat de cel mai premiat magician din România – Verdini – , jocuri interactive și sucuri delicioase pentru copii de la SLooP, mâncare de poveste pregătită de Point ART HUB special pentru micile și micii zâne și vampiri.
Isadora Moon este specială pentru că este diferită. Mama ei este zână, iar tătăl ei este vampir, deci Isadora a moștenit câte un pic din fiecare. Iubește noaptea, liliecii, și culoarea neagră, dar îi place și să se joace în natură, unde își folosește bagheta magică, și este o mare iubitoare de tot ce este roz. Alături de Iepurașul Roz, căruia îi dă viață prin magie, Isadora vă invită să o urmați în aventurile sale în care se va întâlni cu vrăjitori, sirene, stafii și dragoni.
Harriet Muncaster este autoarea și ilustratoarea seriei de cărți pentru copii Isadora Moon. Harriet a studiat arta la Norwich University College of Art și s-a specializat apoi cu un master în ilustrație de carte pentru copii, perioadă în care a fost laureată a premiului MacMillan pentru proiectul său de diplomă. Prima carte a sa – “I Am a Witch’s Cat” (“Pisica unei vrăjitoare”) – a fost lansată în 2014 și a primit premiul Blue Hen Book Award. Au urmat Happy Halloween Witch’s Cat „Un Halloween fericit cu Pisica Vrăjitoarei” în 2015 și „The Biggest Smallest Christmas Present” „Micul-mare cadou de Crăciun” în 2016 și apoi seria Isadora Moon.
Primele patru cărți din serie traduse în română sunt: „Isadora Moon merge la școală”, „Isadora Moon merge cu cortul”, „Isadora Moon merge la balet”, „Isadora Moon își serbează ziua de naștere”.
Seria Isadora Moon este disponibilă în librării și pe site-ul Curtea Veche Publishing.
Un eveniment susținut de Canon Romania.
Sucuri și distracție asigurate de SLooP.
Partener: POINT Art Hub
Partener monitorizare presă: Klarmedia
Mai multe fotografii aici.
Video de la booktuberii care au fost la superpetrecere găsiți aici și aici.