Miercuri, 17 martie 2019, a avut loc lansarea celei de-a treia cărți a Președintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, apărută la Curtea Veche Publishing. La evenimentul de lansare au fost prezenți sute de invitați, printre care s-au aflat ambasadori, membrii ai corpului diplomatic, personalități culturale și politice din România, reprezentanți ai socității civile și jurnaliști.
Președintele Klaus Iohannis a vorbit în cadrul dialogului moderat de directoarea editurii, doamna Iren Máté Arsene, despre motivația care a stat la baza scrierii cărții, viziunea sa privind Uniunea Europeană și problemele pe care România le întâmpină în ceea ce privește educația.
„Nu am vrut să fie o carte pretențioasă sau prețioasă. Vreau să fie o carte în care cineva care este interesat de ce se întâmplă în UE să găsească informații utile, să fie un ghid” – a precizat Președintele Klaus Iohannis în cadrul evenimentului de lansare.
„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” în contextul preluării preșidenției Consiliului Uniunii are rolul să aducă lămuriri privind întreg procesul instituțional de funcționare a Uniunii Europene, rolul României și avantajele pe care le-a câștigat odată cu aderarea sa, fiind un ghid structurat, echilibrat și concis, dar accesibil pentru oricine.
„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” de Klaus Iohannis poate fi comandată de pe curteaveche.ro la preţul de 59 lei.
Citiți un fragment pe site-ul editurii AICI: http://bit.ly/2OTcVCN
Partener monitorizare presă: Klarmedia