Cea de-a treia carte a Presedintelui Klaus Iohannis, „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, aparuta recent la Curtea Veche Publishing, va fi lansata la Iasi sambata, 11 mai 2019. Volumul este un ghid ce prezinta sinteza istoriei Uniunii Europene, a institutiilor care o definesc, a valorilor ei si a principalelor provocari pe care le infrunta in prezent. Totodata, cartea prezinta beneficiile pe care le are Romania in contextul apartenentei la proiectul comunitar.
„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” este o invitatie la dezbatere, la analiza si cunoastere, astfel incat sa le ofere cititorilor informatii de care au nevoie pentru a deveni cetateni europeni implicati, alaturi de instrumente care sa le contureze o pozitie articulata fata de Uniune si fata de viitorul ei.
Va urma o serie de lansari de carte si intalniri cu cititorii in intreaga tara, in unele dintre cele mai importante institutii culturale si educationale. În Iasi, volumul va fi lansat la Teatrul National „Vasile Alecsandri”. Dezbaterea va fi moderata de jurnalistul Ovidiu Mihaiuc. Accesul la eveniment se face pe baza de invitatie.
Pentru acreditarile de presa va rugam sa trimiteti urmatoarele date catre adresa pr@curteaveche.ro: nume si prenume, publicatie/post radio/post TV, CNP, numar telefon, adresa e-mail.
Cartea Presedintelui Klaus Iohannis este un gest necesar in anul in care Romania a preluat presedintia Consiliului Uniunii, precum si in contextul unei Europe determinate sa devina din ce in ce mai constienta de rolurile sale strategice ca urmare a framantarilor care ii pun la incercare din interior idealul de unitate.
Desi toata lumea stie cate ceva despre Uniunea Europeana, cartea acopera nevoia unui ghid structurat, echilibrat si concis, care sa raspunda intr-o maniera accesibila unui intreg spectru de intrebari si care sa abordeze de la cele mai simple notiuni si informatii istorice despre proiectul comunitar, pana la aspectele problematice, chiar nevralgice, pe care le implica in prezent punerea in act a idealurilor sale.
„Am incercat sa prezint, intr-o maniera accesibila, principalele mecanisme, valori si teme politice relevante pentru constructul european. Intentia mea a fost aceea de a oferi unui cititor nespecialist explicatii concise si raspunsuri la intrebari esentiale, dar sensibile, care preocupa un numar mare de cetateni si care pot genera confuzii. Întrebarile la care am incercat sa ofer raspunsuri in aceasta carte sunt foarte variate, iar ele incep de la legitimitatea noastra istorica de a apartine spatiului comunitar si se incheie cu modul in care ne proiectam prezenta in Uniune, in viitoarea perioada. De asemenea, ele au la baza convingerea ca este de datoria politicienilor sa informeze propriii cetateni despre modul de functionare al mecanismelor politice si despre marile teme care solicita, astazi, atentia lumii intregi”, afirma Klaus Iohannis in introducerea cartii.
Solutia istorica gandita sa previna distrugeri similare celor din Al Doilea Razboi Mondial si-a dovedit valabilitatea timp de aproape sapte decenii. La moment de rascruce, Klaus Iohannis explica valorile care definesc Uniunea Europeana si care au dus la cea mai lunga perioada de pace din istoria continentului, importanta Flancului Estic, dar si ce implica pentru Romania apartenenta la proiectul comunitar, intr-o pledoarie convingatoare pentru spirit civic si responsabilitate. Astfel, cartea urmareste o mai buna intelegere a proiectului european de catre cetateni, prin prezentarea unor teme si concepte de baza pentru politica europeana, descrieri, argumente si explicatii legate de UE si rolurile acesteia.
„EU.RO. Un dialog deschis despre Europa” de Klaus Iohannis va putea fi achizitionata in cadrul evenimentului sau de pe curteaveche.ro.
Cititi un fragment AICI: http://bit.ly/2OTcVCN