Curtea Veche Publishing vă invită vineri, 31 mai, începând cu ora 17.00, la Scena Arca din cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2019, la dezbaterea pe marginea volumului „Ea. Perspective feministe asupra societății românești”, coordonată de Oana Zamfirache.

Coborâm feminismul în stradă și discutăm despre cum arată imaginea femeii după mai bine de o sută de ani de feminism, accesul femeilor la educație, dreptul la vot și egalitatea de șanse. Totodată aducem în dezbatere ce a reușit feminismul să schimbe la locurile de joacă sau în manualele școlare ale femeilor și bărbaților de mâine, în relația de cuplu, în tramvai, în artă sau în legislație.

La eveniment vor participa Alina Purcaru, Oana Băluță, Alexandra Bădicioiu Matei, Laura Ionescu, Miruna Pantel, care sunt doar câteva dintre autoarele textelor din carte, și coordonatoarea volumului – Oana Zamfirache. Dezbaterea va fi moderată de Iuliana Alexa.

„Ea. Perspective feministe asupra societății românești” este un volum necesar în România de astăzi, care își propune să demonstreze că feminismul nu este un subiect de nișă. Iar acest lucru este evident pe măsură ce îl citim și înțelegem actualitatea laitmotivelor discutate: violența de gen, discriminarea în toate formele ei, limitările economice și sociale care planează asupra femeilor, modelele culturale și educaționale care nu evaluează critic inegalitatea de  gen. Cartea adună texte scrise în premieră de: Ilinca Neagu, Laura Sandu, Andreea Molocea, Liliana Popescu, Alexandra Bădicioiu Matei, Alina Purcaru, Sandra Ecobescu, Mihaela Michailov, Laura Ionescu, Andreea Bragă, Medeea Iancu, Oana Zamfirache, Oana Maria Zaharia, Anamaria Pravicencu, Ema Prisca, Miruna Pantel, Oana Băluță.

 

Câteva lucruri despre autoare:

Alina Purcaru a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București. Este jurnalistă culturală, redactoare la revista „Observatorul cultural” și scriitoare.

Oana Băluță este conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, activistă feministă și, timp de opt ani, a fost președintă a Centrului FILIA.

Oana Zamfirache a obținut titlul de doctor în filosofie cu o teză despre feminism și pornografie. În prezent este editoare și traducătoare.

Alexandra Bădicioiu Matei a scris pentru Ziarul Financiar, Academia Cațavencu, Cotidianul, Dilema Veche și Voxpublica. A fost redactor-șef adjunct la Realitatea.net și TVRinfo.ro. În prezent, este editor la IQads.

Laura Ionescu este activistă și creative leader în cadrul unei agenții de creație digitală. Organizează traininguri de comunicare pentru ONG-uri și este cofondatoarea proiectului „Dume de mestecat”.

Miruna Pantel este membră a Centrului FILIA, are un doctorat în Științe Politice- Studii de Gen.
Volumul „Ea: perspective feministe asupra societății românești” poate va putea fi achiziționat de la standul Curtea Veche Publishing din cadrul Salonului International de Carte Bookfest, sau pe curteaveche.ro.