Marii exponenți ai literaturii universale au fost pe cât de talentați, pe atât de excentrici în privința modalităților prin care își găseau inspirația. Operele lor rămân și astăzi creații-cult, reprezentative pentru epocile în care au văzut lumina tiparului, multe dintre acestea promovând personaje despre care au curs râuri de cerneală.
Însă despre tabieturile lor, bizare pentru restul lumii, firești pentru cei din anturajul acestora, nu se cunosc la fel de multe lucruri. De aceea, vrem sa expunem în rândurile de mai jos câteva dintre obiceiurile ciudate ale unora dintre cei mai cunoscuți scriitori din istorie.
Obiceiurile ciudate ale Victor Hugo
Marele poet, dramaturg si romancier francez era renumit pentru rigoarea cu care lucra. Autodisciplina sa putea fi privită cu uimire de mulți cititori fideli ai acestuia. De pildă, pentru scrierea operei Cocoșatul de la Notre-Dame, Victor Hugo s-a izolat total de lume, ordonându-i majordomului să îi ascundă toate hainele. Pe întreaga durată a procesului de scriere, nu a purtat altceva decât un șal lung până la podea, pentru a intra mai bine în pielea celebrului său personaj. Sârguința, izolarea și inspirația au făcut ca romanul “Cocoșatul de la Notre-Dame” să fie gata în mai puțin de 6 luni.
Obiceiurile ciudate ale Mayei Angelou
Scriitoarea Maya Angelou nu scria niciodată acasă. În schimb, obișnuia să închirieze o cameră de hotel, în apropierea imobilului personal, unde venea în fiecare zi la aceeași oră: 6:15. Nu rămânea niciodată peste noapte, ci pleca către casă în jurul orelor după-amiezii. Maya Angelou ruga personalul hotelului să nu o deranjeze atunci când scria, având totodată pretenția ca așternuturile să nu fie niciodată schimbate. În camera de hotel (în care nu dormea niciodată) nu existau decorațiuni interioare sau tablouri, pentru a nu-i perturba concentrarea. În schimb, Maya Angelou își aducea de acasă propriul său “arsenal” de relaxare: o Biblie, o sticlă de sherry, un pachet de cărți și chiar un rebus.
Obiceiurile ciudate ale lui Truman Capote
În 1957, reporterii de la publicația The Paris Review l-au întrebat pe scriitorul american care sunt tabieturile sale atunci când scrie. Truman Capote s-a descris atunci ca fiind un “autor complet orizontal”. Acesta le-a mărturisit jurnaliștilor faptul că îi este greu să își găsească inspirația dacă nu stă întins pe pat sau pe o canapea, având la îndemână cafeaua și pachetul de țigări. Autorul celebrului roman “Mic dejun la Tiffany” a recunoscut că primele două manuscrise din cariera sa au fost redactate de mână, în timp ce al treilea, la mașina de scris. Însă de fiecare dată, Truman Capote a ales sa scrie întins la orizontală. Chiar dacă avea un birou în camera sa de lucru, acesta era mai mereu acoperit de cărți și ziare.
Obiceiurile ciudate ale lui Ernest Hemingway
Dacă Truman Capote obișnuia să stătea întins atunci cand scria, cu Ernest Hemingway se întâmpla fix invers. Laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1954, Hemingway utiliza un “standing desk” cu mult timp înainte ca acest lucru să fie cool. Atât de neobișnuită era metoda sa de lucru, încât mulți o puteau consideră cu ușurință un tabiet exotic al scriitorului american, pentru a-și găsi inspirația. De asemenea, Ernest Hemingway ținea o evidență a cuvintelor scrise greșit într-o zi de lucru, “ca să nu îmi fur singur căciula”, așa cum i s-a confesat odată lui George Plimpton.
Obiceiurile ciudate ale Agathei Christie
Merele și băile lungi în cada sa uriașă, realizată în stil victorian – iată care ar fi fost principalele surse de inspirație ale celebrei scriitoare de romane polițiste, conform unui profil al acesteia, realizat de revista LIFE în 1957. De cele mai multe ori, cotoarele se adunau pe podeaua din jurul căzii, deoarece scriitoarea obișnuia să ridice la rang de ceremonie aceste băi inspiraționale. Mai târziu, Agatha Christie a afirmat că a renunțat la acest tabiet, fiind totodată dezamăgită pentru că “în zilele noastre nu se mai fac asemenea căzi.”
Iată doar câteva dintre cele mai ciudate obiceiuri ale marilor autori de talie mondială, care, însă, au contribuit la nașterea unor opere absolut fascinante. Dacă și tu ai auzit de unele tabieturi ale altor scriitori celebri, lasă-ne un comment pe pagina noastra de Facebook, pentru a împărtăși cu alți împătimiți ai literaturii aceste secrete uimitoare!