În 1934 a fost emis un avertisment: „bunăstarea unei națiuni pare să fie măsurată doar prin veniturile pe care le aduce”. Avertismentul a venit din partea unui emigrant evreu din Europa de Est pe nume Simon Kuznets. Acesta a fost economistul care a inventat noțiunea de produs intern brut (PIB).
Din păcate acest avertisment a fost ignorat. Și ceea ce face virusul COVID-19 este să ne dea o nouă șansă de a recalibra importanța lucrurilor. Produsul intern brut ia in calcul toate activitățile economice care aduc beneficii financiare. Virusul ne-a demonstrat că nu ar trebui să ne gândim doar la succesul financar.
Aspectele vieții de zi cu zi care sunt cruciale pentru succesul unei națuni pot fi adesea intangibile și nu pot fi măsurate prin intermediul PIB-ului. În 1968, Robert Kennedy, printre alții, a punctat următoarele: sănătatea copiilor noștri, calitatea și egalitatea în educație și bucuria pe care o simt aceștia când se joacă; splendoarea poeziei, muzicii și a artei; forța și anduranța relațiilor interumane; doza de inteligență în dezbaterile din spațiul public; integritatea și transparența oficialităților. Toate acestea sunt decisive pentru succesul unei societăți… și nu sunt măsurate. Însă, totuși, acestea sunt lucrurile de care merită să te bucuri în viață.
Roz Townsend este renumită pe plan internațional ca trainer, oratoare și autoare. În România, Curtea Veche Publishing a publicat volumul „Dezvoltă-ți abilitățile de comunicare. Idei simple pentru prezentări de succes” (2019).
Sursă citat: Let’s Not Worship the Market Gods – Thomas Keneally, Spectrum, The Sydney Morning Herald, 214, iunie 2020, pag. 4.