Pe tot parcursul acestei săptămâni, ne-ați putut găsi cu volume la la sediul Facultății de Științe Politice a Universității din București (Str. Spiru Haret 8), la prima ediție aSăptămânii Ştiinţelor Politice.

Evenimentul marchează 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti (FSPUB), prima instituţie de învăţământ superior din România dedicată studiului societăţii şi problematicii socialului din perspectiva politicului şi creată în opoziţie directă cu tradiţia instituţională şi intelectuală a învăţământului de partid şi de stat din timpul regimului comunist.

Cu această ocazie şi împreună cu partenerii săi, FSPUB a propus o serie de evenimente  şi activităţi pentru a atrage atenţia asupra faptului că ştiinţele politice nu sunt o disciplină ce pregăteşte în mod necesar politicieni, ci reprezintă mai degrabă un domeniu ce contribuie în mod fundamental la înţelegerea societăţii şi a problemelor acesteia, precum şi la formarea unor personalităţi independente intelectual, capabile să genereze şi să pună în practică proiecte de succes pentru dezvoltarea personală şi comunitară, promovând în acelaşi timp schimbări sociale în spiritul libertăţii de expresie, creativităţii şi al valorilor democratice.

În cadrul Săptămânii Științelor Politice, organizatorii au pregătit:

Târg de carte de ştiinţe politice

Târg de voluntariat şi campanii ale societăţii civile

Salon de caricatură politică

Expoziţii de fotografie

Premieri, premii şi premiere

Zilele porţilor deschise pentru candidaţi

 Colecţia Haute culture

Conferinţe academice despre rolul politicului şi impactul investigaţiei acestuia în societate

 Colecţia Prêt-à-penser

Dezbateri şi lansări de carte din sfera ştiinţelor politice şi a socialului în general

 Colecţia Handmade. Dă o mână de ajutor!

Evenimente cu şi despre societatea civilă

 Colecţia In the making

Prelegeri ale profesorilor FSPUB deschise publicului larg