Începând de astăzi, 19 decembrie, puteți găsi la toate chioșcurile de ziare volumul Cum să devii antreprenor. Dezvoltă-ți propria afacere de Larry C. Farrell, doar împreună cu revista Capital.
Cartea specialistului american în practici antreprenoriale Larry Farrell vă furnizează toate datele necesare pentru a vă gestiona cu succes propria afacere şi a vă asigura, în acest fel, independenţa financiară. În plus, veţi găsi aici exerciţii aplicative şi studii de caz celebre ale unor antreprenori plini de curaj şi inspiraţie, care au riscat şi au reuşit, precum Bill Gates, Walt Disney, Ed Penhoet, Michael Dell. Veţi învăţa toate strategiile prin care vă puteţi transforma ideea într-o mare afacere, iar termeni precum întocmirea planului de afaceri, alegerea pieţei şi a produselor, identificarea potenţialilor clienţi, testarea concurenţei nu vor mai ascunde niciun secret.
Nu ai nevoie de o diplomă de master în management pentru a deveni antreprenor. Asta susţine sus şi tare Larry Farrell în cartea sa, Cum să devii antreprenor. Şi ne oferă drept exemple numeroasele cazuri de antreprenori, care au reuşit pornind de jos, unii dintre ei fără a avea nici studii de specialitate şi nici posibilităţi materiale deosebite. Au avut în schimb o viziune care i-a ghidat, o idee care i-a impulsionat şi un produs sau serviciu nou, a cărui lipsă se simţea pe piaţă. Şi punând toate acestea cap la cap, au creat, uneori din nimic, companii de milioane de dolari, mii de angajaţi, cu sedii pe tot mapamondul.
Fie că discutăm despre firme cunoscute de toată lumea şi devenite modele globale, cum ar fi imperiul Disney, creat de Walt Disney pentru a bucura oamenii, sau Apple Computer, care nu ar exista fără Steve Jobs şi dragostea acestuia pentru inovaţie, fie că ne referim la exemple mai nişate, cum ar fi afacerea DryWash, a spălătoriilor auto fără apă, începută de un brazilian din dorinţa de a oferi oamenilor mai multă curăţenie şi de a economisi resurse preţioase, sau compania de CODE Genetics, apărută în Islanda la iniţiativa unui profesor ce dorea să ajungă la un alt nivel în domeniul aflat în plină dezvoltare al geneticii, punctul comun indiferent de domeniu sau localizare îl constituie nevoia existentă pe piaţă şi dorinţa antreprenorilor de a o satisface.
Pe lângă acestea sunt uneori utile, alteori necesare, şi alte ingrediente cum ar fi: respectul pentru angajaţi, recunoaşterea aportului imens adus de aceştia şi încurajarea creativităţii şi a propagării ideilor în rândul acestora; dragostea pentru ceea ce faci şi dedicarea totală în punerea în aplicare a viziunii; dorinţa continuă de a inova, dar nu oricum, ci rapid; disponibilitatea de lucra oricât este nevoie pentru a-ţi atinge scopurile, oferind în permanenţă un exemplu angajaţilor tăi în această direcţie.
Toate aceste elemente sunt prezentate în cartea lui Larry Farrell şi vă sunt oferite drept model de urmat în propriul vostru drum spre o carieră de succes în antreprenoriat.