Sâmbătă, 3 martie 2012, a avut loc în cadrul Târgului Gaudeamus Craiova lansarea volumului „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii” de Clara Mareş. Volumul prezintă în premieră o selecţie a dosarului de securitate întocmit pe numele lui Ion D. Sîrbu, precum şi fragmente inedite din ultimul text semnat de autorul „Jurnalului unui jurnalist fără jurnal”. La eveniment au participat, alături de autoarea Clara Mareș, criticul literar Angelo Mitchievici şi profesorul Toma Velici, editorul operei lui Ion D. Sîrbu. Moderator al discuţiei a fost Emil Boroghină, Preşedinte de onoare al acestei ediţii a Târgului.

Proaspăt întoarsă de la Craiova, oraş ce a jucat un rol atât de important pentru Ion D. Sîrbu, Clara Mareş a împărtăşit cu noi urmele lăsate în gândurile sale după această experienţă:

«În 1986 Securitatea blochează publicarea romanului Lupul și Catedrala depus de Ion D. Sîrbu la editura „Cartea Românească”. Referatul de interdicție este elocvent nemaiavând nevoie de comentarii: „Autorul, prin lungile monologuri filosofice ale unor personaje, și-a propus să susțină că toate aspectele pe care le îmbracă societatea românească contemporană sunt desfiguratoare sub raportul relațiilor interumane. Se încearcă astfel să se ilustreze ratarea absolută a intelectualului cinstit, constrâns de societate prin mijloace coercitive să devină o unealtă manevrată de interesele politice ale societății.

Astfel, întreaga atmosferă din roman este aceea a fricii, delațiunii și suspiciunii, fapt pentru care personajul principal consideră că singurul loc în care se poate afla în siguranță ar fi o clinică psihiatrică.

Romanul „Lupul și catedrala” are un mesaj disimulat în care autorul I.D. Sîrbu teoretizează ideea că noua societate ar fi o eroare de ordin istoric, iar individul este condamnat la alterare agresivă datorită opresiunii exercitate de aparatul de stat.”

Dezamăgit, Sîrbu își retrage lucrarea, începând scrierea unui roman pentru copii și bunici, Dansul Ursului. Acesta este ultimul roman publicat antum de către scriitor. Dansul ursului spune povestea ursului Buru prizonier în anii războiului, închis într-o groapă, eliberat de trei copii inimoși. Totuși aflat în libertate, Buru realizează că îi lipsește dragostea copiilor și decide să revină în temnița sa doar pentru a-i revedea. Romanul este în fapt o parabolă a revenirii lui Ion D. Sîrbu acasă, în temnița România după scurtul periplu occidental din 1981, revenire la suferința și dragostea semenilor săi. Dansul Ursului este de fapt povestea vieții sale de etern pușcăriaș.

Sâmbătă, 3 martie, am plecat la Craiova pentru a lansa monografia urmăririi lui Ion D. Sîrbu de către Securitate Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității, publicată de Curtea Veche în finele anului trecut. Foaierul plin al Teatrului Național din Craiova a înregistrat emoțiile vorbitorilor. Angelo Mitchievici a menționat izbânda completă a victimei asupra unui întreg sistem represiv. Plecând de la particularitatea cazului Sîrbu, criticul literar a prezentat volumul în lumina deconstrucției mecanismelor coercitive pe care regimul comunist le-a instituit la nivel macro-societal.

Toma Velici, editorul operei scriitorului craiovean, a schițat dimensiunile unei urmăriri apocaliptice, reliefând cu și mai multă tărie revanșa victimei în raport cu urmăritorii.

Moderatorul evenimentului, Dl. Boroghină, directorul Teatrului, a semnalat starea de fapt a posterității craiovene a lui Ion D. Sîrbu: intitularea unei străzi, cât și a unei școli cu numele scriitorului. Cu amărăciune am aflat că strada este o fundătură la marginea Craiovei, zonă în care Sîrbu n-a călcat vreodată, iar școala „Ion D. Sîrbu” s-a desființat prin comasare.

După lansare, am cutreierat parcul Romanescu. Mă așteptam la o grădină minusculă, am descoperit un ansamblu viu și fermecător. Dar tot acolo am descoperit groapa urșilor, o adâncitură zidită cu ciment, având în centru o scară frântă, mărginită de gratii decojite. Imaginea este una de sfâșietoare, mai ales dacă știi că acolo au fost ținuți urși până prin anii 90, dar mai ales dacă ai citit Dansul Ursului. Nici nu este nevoie de prea multă imaginație pentru a-l vedea pe Ion D. Sîrbu, privind captivitatea urșilor, murmurând amar „ursul ăsta sunt eu, eu sunt prizonier aici”.»

 Clara Mareş