Curtea Veche Publishing are plăcerea de a vă invita miercuri, 14 martie, la evenimentul de lansare a volumului „Convorbiri cu Petru Dumitriu” de acad. Eugen Simion, ce va avea loc la Muzeul Literaturii Române (Bdul. Dacia, nr. 12), începând cu ora 13.30. La eveniment, alături de autor vor lua cuvântul criticii literari Alex Ştefănescu, Gabriel Dimisianu și Ioan Buduca.
Petru Dumitriu (1924–2002) a fost un prozator şi eseist ce a cunoscut o consacrare rapidă în timpul regimului comunist, find chiar numit în fruntea revistei „Viaţa românească“ şi a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă. În 1960 se decide să nu-şi sacrifice cariera de intelectual şi scriitor şi, aflat într-o călătorie în străinătate, reuşeşte să treacă în Berlinul de Vest. De aici înainte, traversând mai multe crize de identitate, se va considera exilat şi îşi va construi o identitate nouă, de scriitor european, cu opere precum romanul „Les amours singuliers” sau eseurile „Au Dieu inconnu” și „Je n’ai d’autre bonheur que toi”. Din 1991 încearcă să-şi reconstruiască personalitatea de prozator român în ţară cu „Euridice. 8 proze” şi cu „Proprietatea şi posesiunea”.
Volumul „Convorbiri cu Petru Dumitriu” reprezintă transcrierea conversațiilor pe care Eugen Simion le-a purtat cu autorul romanului „Cronică de familie” în două împrejurări. Prima întâlnire a avut loc la sfârșitul lunii martie a anului 1993 la Metz, unde Petru Dumitriu își petrecuse o mare parte din exil. Cea de-a doua întâlnire a vut loc în 1996 la Strasbourg.
Volumul cuprinde, de asemenea, corespondența dintre cei doi scriitori. Printre subiectele abordate se numără viața și activitatea scriitorului în timpul regimului comunist, căsătoria cu Henriette Yvone Stahl, relația cu divinitatea, România după revoluția din 1989 și multe altele.
Un subiect important, cărora cei doi i-au acordat mai multe pagini, este exilul care l-a marcat profund pe Dumitriu. De altfel, însuși Eugen Simion susține că volumul cuprinde „Convorbirile mele cu acest mare prozator incomod, care în februarie 1960 cere azil politic în Occident și trăiește, timp de patruzeci de ani, într-un dublu exil: un exil în interiorul exilului românesc (care nu-l acceptă) și un exil în raport cu țara sa de origine, care nici ea nu-l iartă”.
Eugen Simion (n. 1933) este critic și istoric literar, eseist. Alături de o bogată carieră universitară, se dedică în paralel activităților de comentator al fenomenului literar românesc şi de editor al operelor lui Mihai Eminescu, Eugen Lovinescu, Mircea Eliade, Marin Preda ş.a. A fost premiat cu Premiul Academiei Române şi, de mai multe ori, cu Premiul Uniunii Scriitorilor. În 1991 este primit membru corespondent al Academiei Române, membru titular un an mai târziu, vicepreşedinte al înaltului for ştiinţific între 1994 şi 1998, preşedinte între 1998 şi 2006. Ca preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru ştiinţă şi Artă, coordonează seria „Opere fundamentale“ ale scriitorilor români, iar ca director al Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ Dicţionarul general al literaturii române.