Sursă foto

Cu părere de rău anunțăm că scriitorul Carlos Fuentes, unul dintre cei mai reprezentativi autori ai boomului hispanoamerican, ne-a părăsit marți dimineață, la 83 de ani. Surse din presa locală afirmă că autorul ar fi decedat din cauza unor probleme cardiace pe patul de spital din Mexico City.

Prolificul autor de origine mexicană a scris piese de teatru, eseuri, schițe, comentarii politice, dar cel mai mult este recunoscut pentru romane sale.  Opera sa reprezintă un punct de referință în literatura contemporană din America Latină și a fost tradusă în numeroase limbi. Dintre volumele autorului, Curtea Veche a publicat patru: Jilțul vulturelui (2004), Crezul meu (2005), Toate familiile fericite (2010) și, cel mai recent, Voința și norocul (2011).

În 1987, Carlos Fuentes a fost distins cu premiul Cervantes, iar în 1994, cu premiul Prințului de Asturias, două dintre cele mai importate premii literare din lume. De-a lungul anilor s-a aflat pe lista candidaților la premiul Nobel.

Vestea tragică a morții lui Fuentes fost deplânsă în lumea întreagă, printre primii care și-au exprimat regretul fiind președintele mexican Felipe Calderon.

Lumea literară este profund efectată de dispariţia marelui scriitor. Iată câteva rânduri trimise de Horia Barna:

„M-a anunțat telefonic Rodolfo Herrera Saldaña, atașatul cultural al Mexicului la București, evident îndurerat. Fuentes este un adevărat monument național pentru mexicani. Și pentru alții, cum aș fi eu, un veritabil monument internațional…

Vestea m-a luat pe nepregătite, dar semne despre Fuentes am primit in cele mai neașteptate forme… Mi-am dat seama, retrospectiv, că în ultimele 24 de ore am tot avut astfel de semnale înregistrate cu coada ochiului… Azi după-amiază, de exemplu, vizitând-o în fugă pe Alina Cantacuzino la Institutul Cervantes din București, am observat pe un raft din biroul ei, la vedere, ultimul roman al lui Carlos Fuentes Voința și norocul, tradus de mine în limba română și publicat de editura Curtea Veche în toamna lui 2011. Și i-am arătat romanul, zâmbind «duios» că îl ținea la vedere, doar atât…

Am realizat că începând chiar de ieri seară, 15 mai 2012, când scriitorul mexican se stingea la multe mii de kilometri depărtare, am avut multe astfel de semnale simbolice despre Fuentes, unele explicite – de exemplu am discutat despre Mexic și scriitorii săi cu un prieten – sau doar înregistrate «cu coada ochiului minții»…
       Știam demult că e bolnav, că se mișcă tot mai greu, n-am apucat să îl văd, deși o dată era cât pe-aci la Târgul de carte de la Guadalajara, prin 2004… și mă gândeam de vreun an să organizez o video-conferință pe Internet, cu el din Mexic, povestindu-ne nouă calm despre viața și opera lui din fotoliul de acasă, din Ciudad de Mexico. N-am mai apucat și asta mă doare… Totuși, până nu trece și anul acesta, împreună cu Ambasada Mexicului și editura Curtea Veche trebuie să îl omagiem pe Carlos Fuentes, probabil cel mai pasionat și expresiv iubitor ai țării sale în ultima jumătate și mai bine de secol. Și pe Don Carlos «îl durea Mexicul»… Odihnește-te în pace, Don Carlos!
Ambasada Mexicului din București a deschis publicului o Carte de condoleanțe în memoria lui Carlos Fuentes la sediul său din strada Louis Pasteur, nr. 22 (în Cotroceni), joi, 17 mai, 10:00-15:00 si vineri, 18 mai 2012, 10:00-13:00. Cred că gesturi similare au făcut multe ambasade mexicane din lume…”