Curtea Veche Publishing vă invită vineri, 25 ianuarie, ora 16.00, la librăria-cafenea Tafrali din incinta corpului A al Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” (parter), Iaşi, la evenimentul de lansare a volumului „Adulter cu smochine şi pescăruşi”, primul roman semnat de Adrian Cioroianu. Evenimentul va fi moderat de George Onofrei, redactor-şef „Suplimentul de cultură”, iar alături de autor vor lua cuvântul scriitorul Liviu Antonesei și criticul literar Doris Mironescu.
„Adulter cu smochine şi pescăruşi” este un roman despre iubire şi păcat, dorinţă şi iluzie, despre vanităţi, gelozii şi despre frica de singurătate. O carte despre un bărbat şi o femeie prinşi într-o capcană a infidelităţii pe care şi-o construiesc singuri. O poveste a latinităţii şi a mărilor calde, terminată cu singura concluzie că iubirea rămâne, dincolo de toate, cea mai frumoasă dintre tainele umanităţii.
Protagoniştii romanului, amândoi persoane publice – el, scriitor de romane, ea, o regizoare de succes -, se întâlnesc, cu prilejul unui festival, la un hotel aflat pe țărmul Mediteranei. Între ei ia naștere o idilă cu gust de smochine, care devin un laitmotiv al întregului roman. Alături de povestea de dragoste a celor doi, se desfășoară în paralel și acțiunea căutării detectivistice a recepționerei hotelui, o fată de 19 ani, care dispare într-un mod misterios.
Romanul a fost lansat de Curtea Veche Publishing la sfârşitul anului 2012 la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus din București, unde s-a numărat printre cele mai bine vândute cărți de la standul editurii.
Adrian Cioroianu este autorul volumelor de succes „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (2005) şi „Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (2009), ambele apărute la Curtea Veche Publishing. Născut în 1967, Craiova, este Doctor în Istorie al Universităţii Laval din Québec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (ca profesor, în prezent), unde susţine cursuri (pentru licenţă şi Masterat) de Istorie a regimului comunist din România şi de Istorie a Rusiei postsovietice. Din octombrie 2011 este director al Departamentului Istoria Românilor şi a Sud-Estului Europei din Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor şi ulterior colaborator permanent al revistei Dilema / Dilema veche (din 1998 până în prezent), prof. Cioroianu publică constant în revistele Foreign Policy — România, Historia, Istorie şi civilizaţie sau Scrisul românesc (din Craiova) ş.a.