Curtea Veche Publishing lansează în Iaşi miercuri, 6 martie, începând cu ora 14.00, volumul bilingv româno-englez “Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen”, semnat de ASR Principele Radu al României. Lansarea va avea loc în cadrul Târgului Internaţional de Carte LIBREX, în incinta Sălii Polivalente din Iaşi, în prezenţa Alteţei Sale Regale Principelui Radu.
Majestatea Sa Regina Ana a României împlineşte anul acesta nouăzeci de ani, devenind astfel cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României, iar volumul de faţă este un dar pentru soţia Majestăţii Sale Regelui Mihai I, figură emblematică a istoriei naţionale contemporane.
Cartea este un album cu fotografii de familie înfăţişând-o pe Regină. Aşa cum editura Curtea Veche şi-a obişnuit cititorii prin colecţia “Casa Regală”, informaţiile ce însoţesc fotografiile sunt foarte personale: nici literatură, nici istorie, textul ce însoţeşte fotografiile Reginei, din copilărie şi până astăzi, sunt însemnări de familie ce scot la iveală frumuseţea şi farmecul, spontaneitatea şi eleganţa, dar şi firea energică a Majestăţii Sale, toate sfidând parcă destinul ce nu a ferit-o de suferinţă.
În cele 177 de pagini, veţi putea citi despre copilăria şi adolescenţa Reginei, viaţa de familie, devotamentul faţă de Ţară.
„Regina Ana este soldatul Regelui, cel mai devotat, cel mai simplu, cel mai puţin pretenţios. Este omul pe care Regele l-ar găsi, la întoarcere, aşteptând în acelaşi loc şi o sută de ani, dacă e nevoie. Serviciul ei faţă de Rege este necondiţionat. Regina este nerăbdătoare, uneori subiectivă, alteori îşi pierde cumpătul, are un ascuţit spirit critic de care nu scapă nimeni, dar devotamentul ei faţă de Rege şi, prin el, faţă de Ţară este absolut. (…) Ca şi Regele, Regina a avut norocul de a i se aşterne pe chip anii cu frumuseţe şi eleganţă. Deşi nonagenare, Majestăţile Lor sunt frumoase încă. Iar frumuseţea lor fără vârstă nu este numai una a chipului, ci şi una a sufletului. Aceste două trăsături constituente ale fiinţei lor sunt modelul nepreţuit pentru societatea românească de astăzi.”
(Princepele Radu al României)
Volumul a fost lansat pe 1 martie în Bucureşti la Muzeul Naţional de Istorie a României, iar pe 8 martie Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României vor prezenta volumul tot în Bucureşti, în cadrul Librăriei Cărtureşti din AFI Palace Cotroceni.
Volumul poate fi găsit în librării şi pe site-ul www.curteaveche.ro la preţul de 41 lei. Un leu din preţul fiecărei cărţi este donat Asociaţiei “O viziune pe 30 de ani”.