Miercuri, 6 noiembrie 2013, în cadrul seriei de evenimente organizate cu prilejul zilei de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I, va avea loc o întâlnire de mare amploare la care AALLRR Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae ai României vor prezenta programul național de lectură “Cărțile copilăriei” iniţiat de Curtea Veche Publishing și se vor întâlni cu elevii, părinții și profesorii din București. Evenimentul organizat de Curtea Veche Publishing va avea loc între orele 14.00 și 15.00 la Sala Polivalentă C.F.R. Rapid (Calea Giulești, nr. 18, Sector 6), iar intrarea este liberă. Accesul în sală se va realiza între orele 13.30 și 13.50.

Întâlnirea va cuprinde și un spectacol de lectură coordonat de Smaranda Nicolau, pedagogul teatral ce va crea structura Cluburilor de Lectură “Cărţile Copilăriei”- o inițiativă a editurii Curtea Veche  de a schimba obiceiurile de lectură ale copiilor pe termen lung. Actorii care o vor citi din “Alice în Țara Minunilor” alături de Smaranda sunt Zory David, Adrian Gheorghe, Raluca Ghervan, Dana Marineci și Alexandru Zlavog.

Tot pe data de 6 noiembrie, va avea loc și lansarea oficială a platformei online a proiectului „Cărțile copilăriei”, unde părinții, profesorii și elevii vor avea acces la numeroase resurse ce îi pot ajuta să implementeze în comunitățile lor programul de lectură.

La evenimentul de pe 6 noiembrie va lua cuvântul și Iren Arsene, director Curtea Veche Publishing, care încă din anul 2012 a decis să concentreze eforturile editurii sale pe crearea unui program de lectură la nivel național care să schimbe statisticile îngrijorătoare privind lectura în rândul copiilor din România. România este, în acest moment, la coada clasamentului în Uniunea Europeană privind numărul de cărţi citite pe cap de locuitor și capacitatea de înțelegere a textelor citite.

fetita

Programul national de lectură “Cărțile copilăriei

Eforturile Curtea Veche Publishing de a face lectura mai atractivă pentru cei mici au început prin lansarea, în anul 2012, a colecției “Cărțile copilăriei”, ce cuprinde repovestiri pe înțelesul copiilor cu vârste între 8 și 14 ani ale marilor opere literare internaționale (“Peter Pan”, “Marile speranțe”, “Black Beauty”, “Cei trei muschetari”, etc.).

La începutul anului 2013, editura a lansat, pe baza acestei serii de cărți, programul de lectură “Cărțile copilăriei”. Dacă în prima parte a anului 2013, programul s-a desfășurat în librăriile Cărturești din întraga țară, prin atelierele de lectură “Clasicii repovestiți”, în anul școlar 2013/2014 editura direcționează mesajul către școli, prin întâlniri cu membrii Familiei Regale și ateliere de lectură, dar și donații de carte către copiii din mediile defavorizate, campanie socială coordonată de ASR Principele Nicolae al României.

Întâlnirilor din școli le va urma fondarea unor Cluburi de Lectură pentru organizarea cărora editura colaborează cu specialiști și voluntari. După campaniile din librării și școli, Curtea Veche Publishing își propune să ajungă și în casa fiecărei familii, propunând părinților să citească celor mici câte 20 de minute în fiecare zi.

copii

 “Numărul cititorilor de carte a scăzut îngrijorător în România ultimelor două decenii. Tot mai puține volume ajung în mâinile copiilor și adolescenților, tot mai puține titluri se așază în biblioteca de familie a contemporanilor noștri. (…) Familia Regală a României de astăzi crede că ignorarea cuvântului tipărit între copertele cărții este o vulnerabilitate a națiunii și a patriei. Părinți, aduceți cartea aproape de copiii voștri! Așa cum au nevoie de iubire, de soare și de familie, cei mai mici români au nevoie de cărți, pentru a se întregi, ca oameni.” (ASR Principele Radu al României)

afis_Cartile Copilariei_Gala