Bine ai venit!
|
| |
Daniel Goleman, Richard J. Davidson - Însușiri modificate - Curtea Veche Publishing
-25%

Însușiri modificate

Știința și arta meditației
44,25 lei 59,00 lei
Ce-ar fi dacă ne-am putea antrena mintea, așa cum ne antrenăm corpul? Când funcționează și când nu funcționează meditaţia? Ajută pe toată lumea? Sunt beneficiile sale diferite în funcție de exercițiile făcute? Aceste întrebări, dar și altele de același fel sunt cele care i-au determinat pe Daniel Goleman şi Richard Davidson să scrie cartea de faţă.

Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer.

A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical Psychology, Psychology Today, Publishers Weekly, Journal of Transpersonal Psychology, Observer, American Journal of Psychotherapy, Journal of Consulting and Clinical Psychology sau Journal of Applied Behavioral Science.

A primit un premiu pentru întreaga carieră, Career Achievement, din partea American Psychological Association. În prezent este copreședinte al Consortium for Research on Emotional Intelligence in Organizations din cadrul Rutgers University, care se ocupă cu identificarea celor mai bune metode de dezvoltare a competențelor emoționale. Drept recunoaștere a eforturilor sale de popularizare a științelor comportamentale pentru publicul larg, a fost numit membru onorific al American Association for the Advancement of Science.

Richard J. Davidson (n. 12 decembrie 1951) este profesor de psihologie şi psihiatrie la Universitatea din Wisconsin Madison şi este fondatorul Center for Mind and Brain din cadrul Universităţii California Davis. A absolvit Universitatea Harvard, unde a obţinut titlul de doctor în psihologia personalității, psihopatologie şi psihofiziologie.
În anul 2000, a primit premiul pentru întreaga activitate din partea Asociaţiei Americane de Psihologie. Şase ani mai târziu, a fost inclus de revista Time în Top 100 cei mai influenţi oameni din lume. Este autorul a numeroase articole de specialitate și a editat 13 cărţi. Volumul Creierul și inteligența emoțională, scris în colaborare cu Sharon Begley, s-a numărat printre bestsellerurile New York Times.

Doi dintre cei mai influenți cercetători din lume au scris cartea supremă despre meditaţie. Bazată pe studii riguroase şi cu adevărat lămuritoare, Însuşiri modificate este o lectură obligatorie pentru toţi cei interesaţi de potenţialul ascuns al minţii umane.

Daniel Gilbert, autorul bestsellerului În căutarea fericirii

Iată o carte care îţi poate schimba viaţa. Daniel Goleman şi Richard Davidson îţi arată nu doar puterea formidabilă pe care o are meditaţia, ci şi cele mai inteligente metode de a o practica pentru a obţine maximum de beneficii. Însuşiri modificate este ghidul tău pentru o viaţă mai ancorată în prezent, mai plină de compasiune şi mai împlinită – cine nu îşi doreşte asta?

Arianna Huffington, autoarea bestsellerului Revoluția somnului

Însușiri modificate - Descriere și informații

Prieteni încă din vremea studenţiei la Harvard, Daniel Goleman şi Richard Davidson şi-au unit eforturile pentru a întocmi un studiu riguros dedicat meditaţiei, precum şi beneficiilor pe care le aduce practicarea responsabilă şi constantă a acestui străvechi exerciţiu spiritual. Pornind de la experienţa personală în ashramuri indiene, meticuloase cercetări de laborator şi o bibliografie extinsă, autorii demontează mituri şi ne explică care sunt efectele benefice pe care meditaţia le are asupra minţii, a sufletului şi a trupului.


Scopul celor care se dedică sau se gândesc să se dedice meditaţiei nu ar trebui să fie o mai bună stare a sănătăţii ori succesul în afaceri, ci atingerea unui nivel superior în natura noastră umană prin cultivarea unor calități precum altruismul, echilibrul sufletesc, o prezență iubitoare și compasiunea, care nu sunt altceva decât însuşiri pozitive modificate.


Însușiri modificate prezintă călătoria spirituală şi profesională a celor doi autori, precum şi sfaturi practice atât pentru cei care vor să înceapă să mediteze, cât şi pentru cei care au încercat deja câteva exerciții sau sunt deja experţi.

Anul apariției: 2018

Format: 14.5 x 20.5 cm

Număr pagini: 400

Traducere: Mihaela Răileanu

Autor: Daniel Goleman, Richard J. Davidson

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-0069-7