Acum citești
Primele noutăți cathartice ale lui 2023: 6 cărți cât 6 mici revelații

Primele noutăți cathartice ale lui 2023: 6 cărți cât 6 mici revelații

noutati Biblioterapia 2023

Biblioterapia este imprintul Curtea Veche căutat de circa 2,5 milioane de cititori și cititoare. Colecția răspunde întrebărilor puse de toți cei care își doresc să învețe, esențialmente, cum să se schimbe în bine. Să devină mai capabili. Mai curajoși. Sau mai stăpâni pe ei înșiși. Mai puțin anxioși, mai puțin stresați. Să împlinească potențialul pe care simt că îl au. Și să treacă prin viață lăsând o amprentă, marcând o diferență în lumea din jurul lor.

Dispus/ă să înveți toate acestea, chiar vei învăța de la cei mai buni maeștri ai non-ficțiunii. Căci printre autorii de top din colecția Biblioterapia se numără franca, temerara Brené Brown, care îți infuzează încredere în sânge; bunul doctor Gabor Maté, mereu atent la cum te poate ajuta, concret, aici și acum; psihologa Esther Perel, fantastic de intuitivă când ne dezvăluie, cu tact, secretele ființelor îndrăgostite care suntem; Dalai Lama, cu bonomia și înțelepciunea lui inconfundabile; sau Eckhart Tolle și Thich Nhat Hanh, cu cheia lor către sinele-Univers din mine și din tine.

Ce mai ai de învățat, de la ei și de la alții, timp de o viață nu se știe încă. Însă ce poți să-ți propui să înveți anul acesta îți indică noutățile pregătite în Biblioterapia pentru 2023.

Smarter Tomorrow, de Elizabeth R. Ricker

Formată în vestitele laboratoare de la MIT, unde a lucrat îndeaproape inclusiv cu un laureat Nobel, autoarea acestui volum ne împărtășește rezultatele unui experiment pe sine impulsionat de această întrebare-cheie: „Cum pot să îmi upgradez creierul?” Pentru a învăța mai repede, pentru a reține mai multă informație, pentru a face bine mai multe treburi în paralel, pentru a ști exact ce să spună unui prieten care are nevoie de consolare. Un auto-experiment pe care, dacă ea l-a putut face cu succes, oricare dintre noi poate!

Ricker îți propune să îți îmbunătățești performanța cerebrală prin intervenții care îți iau doar 15 minute pe zi, îți dezvoltă cele 4 abilități de bază ale creierului (funcția executivă, reglarea emoțională, învățarea și memoria, și creativitatea), și necesită resurse pe care le poți găsi gratis sau la prețuri rezonabile. Bazate pe cercetări de laborator din Vest, dar și pe medicina indiană și chineză, auto-experimentele cuprinse în „rețetarul” de upgrade la creier care e Partea V a cărții sunt menite să te ajute să descoperi nu ce funcționează eficient pentru creier în general, ci ce anume funcționează pentru creierul tău.

O carte de evidentă calitate științifică croită în limbaj total accesibil, pe un ton vioi și supermotivant care îți va demonta blocajele mentale și te va echipa cu tehnicile, ponturile și instrumentele care îți trebuie pentru a-ți upgrada creierul. Iar dacă ești prea ocupat/ă s-o citești rând cu rând, află că fiecare capitol are un estimat de timp pentru citire (de regulă, cam 10 minute), iar la sfârșit o listă de takeaways ce rezumă punctele principale ale capitolului.

Fierce Self-Compassion, de Dr. Kristin Neff

Nu este, desigur, creatoarea noțiunii de auto-compasiune, dar este expertă în această componentă a psihologiei contemporane, realizând chiar o scală de măsurare a auto-compasiunii. Și ne spune acum că aceasta din urmă poate fi de două feluri: auto-compasiune blândă, care ne învață să fim buni cu noi înșine, să ne acceptăm așa cum suntem, cu tot cu defecte și imperfecțiuni, și auto-compasiune aprigă, care ne ajută să trecem la acțiune pentru a para abuzul, nedreptatea și suferința, să spunem „nu” atunci când e cazul și să impulsionăm în noi și în lumea din jur schimbări necesare.

Kristin Neff ne mai explică de ce, într-o cultură unde gentilețea și grija sunt considerate atribute feminine, (auto-)compasiunea aprigă este îndeosebi relevantă pentru femei. Și de ce ea trebuie exercitată nu doar pentru alții (amintiți-vă, doamnelor, de câte ori ați sărit ca leoaicele în apărarea copilului sau chiar a unei prietene, când au fost nedreptățiți), ci și față de noi însene: să cerem echitate la locul de muncă; să avem grijă de ceilalți fără să ne sacrificăm; să nu facem compromisuri autodistructive în dragoste; să spunem „stop” hărțuirii și abuzului.

O carte pe cât de alinătoare, pe-atât de mobilizatoare, care cuprinde inclusiv exerciții practice de conștientizare și de dezvoltare a auto-compasiunii.

The Science of Stuck, de Britt Frank

Blocaje: blocaj în relații, blocaj în carieră, blocaj într-un proiect, blocaj într-un comportament toxic, păgubos sau contraproductiv. Puțin probabil să existe persoane care n-au trăit un blocaj măcar o dată în viață. Cu el, auto-învinuirea, rușinea, „de ce”-urile obsedante și acuzatoare, inhibarea și… astfel, cercul vicios e complet. Perfect blindat și aparent imposibil de rupt.

Doar aparent. Fiindcă, așa cum ne convinge acest ghid practic scris cu o evidentă și remarcabilă determinare de a ne susține în depășirea blocajelor, capacitatea de a sparge bariera vine chiar din eul nostru profund. Din acceptarea mesajului ascuns pe care îl poartă orice blocaj. Cu îndrumarea revelatoare primită de la această autoare-psihoterapeut, reușim să ne schimbăm perspectiva și să ne recăpătăm controlul asupra alegerilor pe care le avem de făcut pentru a ne duce viața așa cum dorim.

Pentru fixarea învățămintelor terapeutice împărtășite, fiecare capitol se încheie cu o listă numerotată de puncte principale, o listă de dos și don’ts („așa da”/„așa nu”) și un set de provocări de 5 minute aplicabile pe loc.

Discomfortable: What Is Shame and How Can We Break Its Hold, de A. J. Bond

Rușinea nu e rușinoasă decât dacă o fentăm. Dacă o amuțim, dacă îi întoarcem spatele. Dacă refuzăm să o privim în față, dacă ne eschivăm de la a o explora. Căci ea e cel mai puternic factor motivațional emoțional pe care-l are ființa omenească: datorită ei, am putut să ne adaptăm și să cooperăm en masse, datorită ei specia noastră a reușit să cucerească planeta. Nicidecum rea, rușinea e hârtia de turnesol a autenticității noastre. Iar în loc să ne-o reprimăm, sănătos și folositor e să o demistificăm și înțelegem, să o simțim și să vorbim deschis despre ea.

Acestea sunt coordonatele pledoariei extrem de elocvente susținute de un autor care se declară student asiduu al rușinii și, după acumularea unei expertize consistente, priceput în ceea ce el numește educație despre rușine. Presărată generos cu povești personale, cartea este o originală (și însănătoșitoare!) monografie a rușinii care reușește să demonteze aparenta ei toxicitate și să o reorienteze spre curiozitate, empatie, prețuire de sine și autenticitate.

Manuel d’Autodéfense contre les Violences Psychologiques, de Ariane Calvo

Țipete, atacuri verbale, amenințări, hărțuire, intimidare. Critici repetate, manipulare, ridiculizare. Violența psihologică poate lua oricare dintre aceste forme, afectându-ne voința, gândirea, comportamentul. E oare cineva care n-a fost expus ei, la un moment dat sau altul?

Articol recomandat
carti despre bani

Fiindcă poate trece neobservată, fiindcă nu provoacă răni vizibile, violența psihologică e clar mai insidioasă și posibil mai gravă decât cea fizică. Ceea ce face cartea acestei psihologe franceze cu atât mai necesară. Ne sunt expuse aici tipurile de violență psihologică, principalele ei mecanisme (de la șantajul afectiv la comportamentul pasiv-agresiv), cu numeroase studii de caz spre ilustrare și cu strategiile de auto-apărare cele mai eficace.

Așa încât, echipați după lectură cu comportamente asertive, tehnici de contra-manipulare, capacitatea de a recunoaște caracteristicile agresorului, mai multă stimă de sine și mai mult respect pentru propriile nevoi, putem spune violenței psihologice, cu îndrăzneală: „en garde!”

Sensitive: The Power of Feeling in a World that Doesn’t, de Hannah Jane Walker

Stăteai întotdeauna pe margine sau într-un colt, la petreceri? Tresari când auzi un zgomot? Îți dau lacrimile când vezi pe cineva necăjit sau emoționat? Ești sensibil/ă. Iar lumea în care trăim țe-a făcut până acum să crezi că ăsta ar fi un defect, un lucru rușinos.

Și nu e chiar așa. Oamenii sensibili (și suntem cam o cincime din populația globului) contribuie la conservarea și evoluția speciei tot atât de mult ca oamenii „puternici”. Ne pasă, suntem buni observatori și sesizăm ușor noi feluri de a aborda situații delicate; coagulăm echipe, ne folosim bine intuiția, știm să ascultăm; și rezistăm în fața adversității mult mai bine decât s-a obișnuit lumea să creadă.

Doar că, în mediul social dat, stăm prost la capitolul stimă-de-sine. Ceea ce le permite angajatorilor să ne țină în plan secund, plătindu-ne sub valoarea noastră, și oamenilor în general să ne considere sortiți ratării. Minusuri pe care cartea aceasta minunat scrisă, cu bogăția ei de insight-uri, cu siguranță le contracarează.

Răsfoiește AICI catalogul colecției Biblioterapia de la Curtea Veche, pentru a-ți putea cumpăra online cu ușurință volumele care te atrag.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus