Cartea numărul 1 în Top 10 cele mai bine vândute volume de ficțiune la standul Curtea Veche Publishing de la târgul de carte Gaudeamus București 2023 a fost romanul (întrucâtva autobiografic) Vârtej în reluare, de Péter Demény. Tradus superb din maghiară în română de eminentul Kocsis Francisko, volumul își va avea lansarea oficială luni, 11 decembrie 2023, de la orele 18:30, la Librăria Humanitas Cișmigiu, în prezența autorului.
Cuprins
În căutarea timpului trăit
La trei ani de la moartea soției sale Maria, Imre – ca și autorul, maghiar ardelean, filolog de formație și publicist de meserie – începe „truda de înțelegere a vieții noastre”, care îi va lua, precum o sarcină, nouă luni, așternând în scris ceea ce el însuși declară a fi o confesiune. Desigur, ca specie literară confesiunea pune cititorul într-una dintre aceste eventuale postúri: a prietenului intim, a preotului, a terapeutului sau a judecătorului. Sunt patru valențe cu care textul acesta magistral meșteșugit într-adevăr cochetează, ademenind – sau provocând – cititorul să îl asculte pe protagonist, să îl dezaprobe, să îl înțeleagă, să îl condamne, să îl compătimească, să se lase pe rând impresionat, dezgustat, înduioșat, revoltat, incitat de trăirile sale mărturisite, de afirmațiile sale apăsate, de trăsăturile caracterului său pus pe hârtie.
Imre despletește cu minuție chirurgicală firele sensibile care îi leagă pe subiecții mărturisirii sale: mama, tata, fratele, bunica, bunicul, soția, el însuși. Fiul cel mare al unui cuplu discordant (tată alcoolic și agresiv, mamă delăsătoare și fățarnică), Imre își detestă părinții pe cât de mult își iubește bunica. Profund „infectat” de disfuncționalitatea familiei lui de bază, e incapabil să-și croiască la maturitate o existență fericită alături de soție, și va recurge, asemenea bărbaților din neamul lui, la soluția seducător toxică: adulterul. Între vinovăția că își înșală buna, devotata, ireproșabila soție, și extazul înfiorătoarei senzualități trăite cu amanta Pistația, Imre nu lasă nerăscolită nicio ipostază emoțională din psihologia ființei omenești. Toate emoțiile ajung să fie, în această scriere anamnetică, pipăite ca niște pietre prețioase de degetele fine ale bijutierului: furia, pasiunea, rușinea, lașitatea, neobrăzarea, blazarea, teribilismul, disperarea, regretul, plăcerea, vanitatea, nostalgia, resentimentul… Efectul de ansamblu? Senzația de fantastică intimitate în interiorul acestui confesional de hârtie unde cititorul se simte ca în propriul suflet.
Din punct de vedere stilistic, desfășurând o proză de-o fluiditate proustiană, utilizând delicat și competent tehnica modernistă a fluxului conștiinței, romanul lui Demény farmecă prin calitatea contagioasă a fervorii, în fraze-fluviu ce inundă fiecare mic cotlon al percepției. Iar din punct de vedere tematic, infidelitatea subzistă ca o pânză freatică pe tot parcursul textului, însă sunt abordate curajos și subiecte încărcate de concretețe socială, cum ar fi identitatea maghiarilor ardeleni: adversitatea istorică dintre ei și românii transilvani, starea sau senzația lor de aproape apatrizi în România anilor ’80-’90. Pentru cititorul maghiar, poziționarea neradicală, lucidă a eroului ridică o oglindă posibil inconfortabilă; cititorul român, pe de altă parte, are aici o șansă consistentă de a depăși clișeele vacue și de a-și înțelege în profunzime conaționalul.
Nu în ultimul rând, Vârtej în reluare pare prin excelență cartea bărbatului sensibil și intelectual. Aflat în floarea vârstei și hotărât să-și exploreze fără compromisuri ori menajamente sentimentele. Bărbatul autor al unui adevărat rechizitoriu împotriva mamei („viața noastră s-a distrus din cauza mamei” – punctează Imre în relatarea cu aromă paricidă). Bărbatul adulter lipsit, la urma urmelor, de vreo justificare substanțială pentru faptul că își rănește soția. Așadar, avem aici o „confesiune a Bărbatului” care se-anunță extrem de ofertantă pentru o analiză din perspectivă feministă.
Notă despre autor
Péter Demény pare a fi omul de litere desăvârșit: a publicat peste zece volume de poezie, proză, eseuri; a tradus în limba maghiară scrieri de Ștefan Bănulescu, Traian Ștef, Gabriel Liiceanu, Ștefan Borbely, Nichita Stănescu, Ioan Es. Pop ș.a.; a predat literatură la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj; a scris pentru blogul Adevărul, pentru platformele LiterNet și Literomania, pentru revistele 22, Observator cultural, Apostrof, Ziarul de duminică, Látó și alte publicații din București, Cluj, Târgu Mureș; a susținut ateliere de scriere creativă pentru Revista de povestiri, ca și în cadrul Festivalului NARATIV; iar în prezent este redactor-șef al revistei Matca, îndeletnicire pe care o consideră „una dintre cele mai frumoase aventuri ale vieții sale”.
Etnic maghiar clujean, Péter Demény și-a propus și reușește să fie omul-punte între cultura maghiară și cea română, se bucură să se aventureze în toate spațiile îngăduite de literatură, de la recenzii la versuri pentru copii, căci îi plac scriitorii proteici, și declară cu romantism de erou galant că ceea ce l-a adus de la Cluj la București a fost dragostea – felicitări doamnei! 😊
9 fragmente sugestive
• „… m‑am căsătorit, m‑am însurat pentru siguranţa pe care ţi‑o poate da o familie onestă, o familie cum eu n‑am avut niciodată, și‑mi închipuiam că apartenenţa la ea te apără de ceva, admiram plin de mândrie cum îmi așternea soţia masa în fiecare zi, cum mă aștepta în fiecare zi cu supă și felul doi, cum îmi așeza în faţă pâinea feliată într‑un coșuleţ pentru pâine, la micul-dejun și la cină puteam să ciugulesc dintr‑o farfurie cârnaţi, cașcaval, kaizer, parizer, salam, mă bucuram că noaptea mă pot cuibări lângă cineva și pot simţi că fiinţa aceea mă iubește, mă iubește foarte mult, n‑ar renunţa pentru nimic în lume la bucuria de a fi cu mine, mă îmbrăţișa uneori de‑mi trosneau oasele….”
• „… iubirea ei nu fluctua, nu era legată de mărunţișuri atât de ridicole, iubirea ei era autentică, nu stătea în cumpănă ca a familiei mele, ai cărei membri, până la unul, se învârteau în cercul diabolic al supărărilor și al împăcărilor care durau tot mai puţin, un fel de târguială afectivă cumplit de deprimantă, dar m‑am dumirit, din păcate prea târziu, că nici eu nu pot scăpa de răul acesta, că n‑am putut s‑o iubesc trup și suflet, puneam totul în cumpănă, într‑un cuvânt, minţeam, și nu numai atât.”
• „… nici Maria n‑a resimţit doar și în primul rând asta, a simţit incertitudinea existenţială, dacă ţin să formulez orgolios, nu pe cea manifestată în anumite momente, ci pe cea cu existenţă necurmată, nu faptul că am înșelat‑o și o voi mai înșela, probabil, și cu altcineva, ci faptul că‑i sunt continuu infidel, chiar dacă nu m‑aș mai atinge niciodată de vreo altă femeie, că nu sunt capabil să iubesc pe nimeni la nesfârșit și, în consecinţă, că nu sunt în stare să iubesc pe nimeni, și oricât de mult am încercat să mă conving pe mine însumi despre nevoia statorniciei, nu dispuneam de calităţile necesare stabilităţii, nimic nu mă plictisea mai mult decât marile momente laolaltă, cum ar fi Crăciunul….”
• „… ești pe de o parte om căsătorit, cuvânt greu, iar pe de altă parte ești îndrăgostit, acesta e un cuvânt frumos, cum să se orienteze omul între atâtea lucruri….”
• „Pentru mine, bunica a însemnat cel mai mult, […] putea să fie uneori și crudă, dar asta era cruzimea dragostei, nu‑i vorba că m‑ar fi alungat vreodată de lângă ea, dar aproape că a înţeles, cu preţul unor lupte crâncene cu ea însăși, de ce mi‑e mai important un lucru decât altul, nu decidea niciodată cu principiile, cu tradiţiile cu care a crescut, ci cu dragostea faţă de mine, mai presus de toate certurile, și ne‑am certat groaznic de mult, urlam și înjuram, pentru că nu se dădea în lături nici de la asta, și îmi plăcea foarte mult că era așa, și o durea, și mă durea și pe mine, ne îndurera pe amândoi, dar ne împăcam de fiecare dată, până la urmă, ce cuvânt tâmpit, ne‑am regăsit, cere‑ţi iertare, porcule, spunea și‑mi întindea mâna, nu‑mi cer, îi spuneam, și i‑o sărutam.”
• „… mâna mea a început să‑i cerceteze trupul, i‑am ridicat puloverul, îi mângâiam sânii, ne‑am cunoscut iarna, adică iarna am simţit că suntem atrași unul de celălalt și nu peste multă vreme am și cedat acestei atracţii, oftam și gemeam de dorinţă reprimată, pentru că nu‑i puteam da frâu liber, dorinţă care nu mai pârjolea, nu mai ardea, ci nimicea de‑a dreptul, și ne distrugea tocmai pentru că nu ne ucidea cu totul, ceea ce reprimam reizbucnea cu putere înnoită în suflet și în trup, încât la urmă îmi uram propriul trup și uram trupul ei, care îl face bun de ură pe al meu….”
• „… ca urmare l‑a fugărit pe frate‑meu și l‑a și ajuns în dreptul ferestrei de la pivniţă, l‑a pus la pământ și‑l lovea acolo cu pumnii și cu picioarele, cum se obișnuiește să‑l baţi pe un adult, am auzit numai plânsul și urletele sufocate ale lui frate‑meu, nu știam ce să fac, nu îndrăzneam să ies afară, așa cum n‑am îndrăznit să fac atât de multe alte lucruri, deși ar fi trebuit să fac acele lucruri, se auzeau loviturile, bufniturile, de parcă ar fi lovit un sac, numai că eu știam că sacul acesta este fratele meu, un trup pulsând de spaimă și durere, și știam și cine îl lovește, un animal înfuriat care trăiește sub același acoperiș cu un laș de nimic […]. [A]poi tata – i se întâmpla frecvent asta, când începea să se dezbete –, înmuiat, a început să‑l mângâie și să‑l sărute pe frate‑meu, Andrișor, îi spunea, după ce l‑a distrus pe viaţă, și‑atunci mama, această lașă de doi bani, această ţaţă, a fost în stare să‑i spună, nu‑l mai mângâia acuma, după ce l‑ai snopit în bătaie, nu‑i bine, de parcă ar fi fost mai bine să‑l bată în continuare sau dacă nu l‑ar mai mângâia niciodată, pentru că ăsta‑i un copil păcătos! un ciot pocit pe trupul familiei noastre de rasă pură! oh, cum o mai uram atunci pe femeia asta, cum o detestam pentru lașitate, pentru lipsa de principii cu care îndura, care a distrus viaţa copiilor, a părinţilor și, într‑un final, a soţului ei….”
• „… au dreptate, dacă mă gândesc bine, dacă mă uit numai la acest raport verbal, maghiar ardelean, au dreptate, incontestabil, nu găsești un cetăţean român cu limba maternă maghiară la Cluj, Târgu Mureș, Oradea, Satu Mare, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Şimleul Silvaniei, Odorheiu Secuiesc, Bacău, București care să spună despre sine că‑i maghiar din România, dar dacă totuși da, atunci e numai de dragul precizării ori cu intenţia de a‑l face pe celălalt, pe așa‑numitul maghiar din ţara‑mamă, de a resimţi ceva din grozăvia bisemantică pe care situaţia lui o generează zi după zi, […] deoarece dacă pleacă, dacă fuge în Ungaria, ca să devină acolo vită de pustă, aceste zile stranii nu se sfârșesc nici atunci, n‑o să fie niciodată vită de pustă, deși își va fi pierdut, desigur, și fala de zimbru transilvănean, devenind un hibrid straniu, […] nu‑și pierde definitiv identitatea de aici, n‑o dobândește niciodată pe cea de acolo….”
• „… eu doar scotocesc printre amintiri, ca într‑un vechi atelier de tâmplărie în care fiecare talaș are propria istorie și aș vrea să spun povestea fiecăruia, deoarece simt că doar atunci se va contura, în sfârșit, viaţa pe care am trăit‑o, viaţa mea de până acum, dacă voi relata într‑adevăr fiecare întâmplare, numai că ar trebui să fac și puţină ordine între cele întâmplate, iar în râvna spre ordine și rigoare omul pierde, inevitabil, anumite așchii și oricât m‑aș amăgi că vor rea‑ părea ulterior ca elemente ale altei povestiri, mi‑e clar că vor exista unele cărora le pot spune adio, nu am ce face, scrisul își ia adio de la ele, se pierd temporar și câteva definitiv, desigur, pe parcursul scrisului, nu am ce face….”
Romanul „Vârtej în reluare” costă 48,75 lei și poate fi achiziționat online de AICI.