Acum citești
Noutăți 2024, colecția Biblioterapia: Cum să fii dur/ă pentru a obține performanță

Noutăți 2024, colecția Biblioterapia: Cum să fii dur/ă pentru a obține performanță

dezvoltare personala

Angela Duckworth, profesoară de psihologie la Universitatea din Pennsylvania celebră pentru cercetările sale despre grit, afirma: „Grit înseamnă să-ți trăiești viața ca pe un maraton, nu ca pe un sprint”. Prof. Duckworth este departe de a fi singura care apelează la metafore din sport pentru a ilustra o chestiune de dezvoltare personală. De ce? Fiindcă aceasta din urmă și sportul au în comun ideea de efort susținut către autoperfecționare. Sportivii au, într-adevăr, mult de contribuit la domeniul dezvoltării personale, iar printre cei care au făcut-o se numără și fostul alergător Steve Magness, în Do Hard Things / Înfruntă lucrurile dificile (traducere Anastasia Ilie, coperta Dora Marian, 352 de pagini).

Mesajul acestei cărți

În special după Al Doilea Război Mondial, părinții au avut tendința să își crească copiii cu următorul mesaj: viața este o competiție acerbă, iar ca să răzbești trebuie să fii dur (tough). Modelul (stereo)tipic de duritate erau un Rocky, o Xena sau, azi, Dwayne „The Rock” Johnson ori Vin Diesel. O figură de regulă masculină, aspră, lipsită de emoții, care nu manifestă niciodată slăbiciune sau vulnerabilitate și poartă cu perfectă siguranță de sine un fel de „armură” impenetrabilă. Or, această înțelegere a durității este defectuoasă. Ea se bazează pe o aparență găunoasă și denotă o duritate sufletească care se-apropie de dezumanizare. Adevărata duritate, susține Steve Magness, constă în puterea lăuntrică ce-ți permite să treci prin dificultăți. Să fii cu adevărat tough înseamnă să-ți recunoști disconfortul (fie că e vorba de anxietate, frică, durere, nesiguranță sau oboseală) și să îl gestionezi astfel încât să poți acționa chibzuit, luând cea mai bună decizie cu mintea limpede. În mod dovedit științific, acesta e un model de duritate mult mai eficient în obținerea de performanță.

Făcând din „adevărata duritate” conceptul central al cărții, Magness susține că există patru piloni ai ei și îi dedică fiecăruia o secțiune specială: Pilonul 1 – Abandonează aparențele și acceptă realitatea; Pilonul 2 – Ascultă-ți corpul; Pilonul 3 – Reacționează conștient; Pilonul 4 – Depășește disconfortul. Structurat astfel, volumul este totodată prevăzut cu cel puțin un „Principiu al durității psihice” per capitol: o minisinteză de 3-4 rânduri care punctează pe parcurs, treptat, componentele durității, cum ar fi senzațiile, controlul, încrederea, realismul, conștientizarea, adaptabilitatea, satisfacerea celor trei nevoi psihologice de bază, scopul. Exemplele din instruirea militară și inserțiile ce rezumă experimente psihologice fac lectura captivantă, consumabilă pe alocuri ca un film de acțiune, și plasează „adevărata duritate” într-un cadru nicidecum intuitiv sau filosofic, ci mai degrabă medical-științific, care îi conferă soliditate și veridicitate.

Titlul cărții, deși poate părea explicit, ascunde totuși un tâlc. Ca într-un roman cu final neașteptat, acesta va fi revelat de-abia în ultimul capitol, cu ajutorul lui Viktor Frankl… Acordă-ți plăcerea de a-l descoperi! 😊

Pentru cine e această carte

Extraordinara realizare a lui Steve Magness în acest volum este că a găsit numitorul comun între performanța sportivă și performanța în business, leadership, parenting, educație, arte, ș.a. Așa încât, deși e scrisă de un atlet pe baza experienței sale sportive, cartea este utilă oricui vrea

✅ să își dezvolte rezistența fizică sau mintală pentru a face performanță în domeniul său

✅ să își sporească puterea psihică și tăria de caracter

✅ să își mărească motivația intrinsecă de a atinge un obiectiv

✅ să își exerseze voința pentru a atinge rezultatul vizat

✅ să își dezvolte capacitatea de anduranță

Înfruntă lucrurile dificile este, în fapt, o carte ce cuprinde zeci și zeci de ponturi cu solidă bază științifică și perfect practicabile pentru a-ți consolida reziliența mintală – o calitate pe care vrei să o ai ca om, ca profesionist, ca cetățean, ca părinte, etc., întrucât e realmente esențială în oricare aspect al vieții.

Despre autor

Steve Magness a fost, la un moment dat, un copil-minune al atletismului. Nu doar admirat pentru că era atât de tough (după vechea definiție a termenului), încât își forța corpul să alerge până când vomita de epuizare, ci și celebru pentru că a obținut timpul de 4:01 în cursa de o milă – al șaselea cel mai rapid timp din istoria SUA, la vremea aceea, la nivel de liceu.  

Ulterior, Magness și-a luat licența în chineziologie la Universitatea din Houston și și-a făcut Masteratul în domeniul fitnessului și al sănătății la George Mason University. Recunoscându-și, de asemenea, tulburarea obsesiv-compulsivă de care suferea de copil, și în special gândurile obsesive, a devenit interesat de psihologie și s-a apropiat mult de domeniul psihologiei sportive.

Mărturisește că „coace” Do Hard Things de 20 de ani, tot gândindu-se la subiect și purtând conversații despre tema rezilienței, căreia i-a dedicat, de asemenea, cinci ani de cercetare, înainte de a scrie cartea. Înfruntă lucrurile dificile, pe care Malcolm Gladwell o declară „lectură obligatorie”, este a treia carte al cărei autor sau coautor este Magness. Cele trei s-au vândut în peste 750.000 exemplare până acum, iar cea de a doua, Peak Performance, scrisă împreună cu partenerul său de lucru, Brad Stulberg, le-a adus autorilor Premiul Audie în Business și Dezvoltare Personală/2018.

Adoptând o abordare holistică a performanței, din perspectivă atât fiziologică, cât și mintală, Magness a fost consultant pentru o sumedenie de sportivi olimpici și echipe din NBA, dar a lucrat și drept coach pentru performanță cu manageri, antreprenori, artiști. Articolele sale despre coaching și subiecte conexe au apărut în The Atlantic, Outside, Runner’s World, Forbes, Sports Illustrated, Men’s Health,iar despre rezultatele sale ca atlet și antrenor s-a scris în The New Yorker, Wall Street Journal, The New York Times, The Guardian, Business Insider ș.a.

Azi, Steve Magness locuiește în Houston cu soția lui, Hillary, și se ocupă, alături de Brad Stulberg, de realizarea podcastului The Growth Equation.

10 fragmente ilustrative

• „Prea multă vreme, definiția pe care am dat-o durității sufletești s-a învârtit în jurul convingerii că cei mai duri indivizi sunt insensibili, nu se tem de nimic, își înfrânează orice reacție emoțională și ascund orice semne de vulnerabilitate. Cu alte cuvinte, cei care sunt aspri. Agravând această confuzie, am ajuns să asociem caracterul dur cu masculinitatea și cu un etos macho, cu mentalitatea de a nu arăta niciodată slăbiciune, de a munci din greu până la capăt și de a juca indiferent de durere. […] Forța brută, însoțită de o doză mare de încredere în sine și de bravadă compun imaginea noastră preferată a individului dur. Însă, după cum urmează să constatăm, cei care arată semne exterioare de masculinitate sunt adesea «cei mai slabi». Pe de altă parte, femeile, care suportă durerea în tăcere mult mai bine decât bărbații, după cum o arată constant cercetările, ar putea reprezenta definiția corectă a durității psihice – una bazată pe realitate, nu pe o falsă încredere în sine și pe lăudăroșenie.”

• „Destul de ironic, predarea, parentingul sau antrenarea pentru această versiune a «tăriei de caracter» creează indivizi fragili și dependenți. Ce va face un copil care a învățat să urmeze regulile fără crâcnire, din frică, atunci când părinții nu sunt prezenți să îi dicteze comportamentul? Ce va face un adult care a fost învățat să se bazeze pe teamă ca factor motivant atunci când este lăsat în pace în lumea reală? Ce va face un jucător de fotbal care învață să își împingă limitele doar dacă un antrenor îi urlă în față atunci când se află singur pe teren?”

Articol recomandat
Mihaly Csíkszentmihályi

• „Adevărata duritate presupune să dispui de instrumentele necesare pentru a gestiona dificultățile. Presupune să-i înveți și pe ceilalți ce știi tu. Duritatea falsă creează fragilitate, reacție la frică, reprimare a emoțiilor și încercarea de a merge mai departe indiferent de situație sau de cerințe. Adevărata tărie sufletească ne motivează să lucrăm împreună cu corpul și cu mintea noastră, nu împotriva lor, să înfruntăm realitatea situației și soluțiile aflate la îndemână, să ne folosim de feedback ca de o informație care ne ghidează, să ne acceptăm emoțiile și gândurile care intervin și să dezvoltăm o gamă de reacții potrivite fiecărei provocări în parte. Duritatea presupune să ai spațiul necesar pentru a lua decizia corectă chiar și în condiții de disconfort. […] Adevărata duritate nu presupune doar gestionarea durerii sau o performanță mai bună, ci înseamnă să fii un om mai sănătos și mai fericit. Prin adoptarea principiilor adevăratei forțe interioare, vei învăța cum să te pregătești, cum să comunici, cum să reacționezi și, în cele din urmă, cum să depășești disconfortul. Te va ajuta […] să îți manevrezi emoțiile și să îți recapeți controlul asupra vieții atunci când ajungi la capătul puterilor.”

• „Când oamenii au ales obiective care reflectau adevăratele lor personalități, iar nu personalitățile lor publice, erau mai predispuși să ducă până la capăt acele obiective. […] Pentru cei care au avut succes, obiectivele au venit din interior, reflectând cine erau și ce era important pentru ei. Un nivel ridicat de autocunoaștere le-a permis acestora să vadă limpede. […] [D]epune efortul de a te întreba ce contează pentru tine și de ce contează. Oamenii duri sunt conștienți de sine și ajung astfel acceptându-și realitatea și înțelegându-se pe sine.”

• „Adevărata încredere rezidă în a înțelege cine ești și de ce ești în stare, în a fi vulnerabil, nu în a fi încrezut și a te amăgi. Nu vei progresa dezvoltând o imagine nerealistă despre tine însuți, ci privind cu atenție locul pe care îl ocupi în prezent, înțelegând ce ești în stare, ce obstacole îți stau în cale și care sunt punctele tale slabe. Adevărata duritate înseamnă să fii suficient de modest și de înțelept pentru a recunoaște atât punctele tale forte, cât și pe cele slabe; să găsești echilibrul dintre risc și recompensă, dintre așteptări și cerințele impuse. Vulnerabilitatea – prin recunoașterea faptului că nu vei fi stoic, insensibil la durere sau presiune și nici imbatabil – este singurul mod de a obține încrederea interioară. Persoanele cu adevărat dure nu se tem să își exploreze punctele slabe. Ele își dezvoltă capacitatea de a-și exprima vulnerabilitatea și durerea fără teama de a se face de rușine. Refuzul de a explora sau de a-și recunoaște propriile slăbiciuni este un semn de nesiguranță, nu de încredere. […] Atunci când ne împăcăm cu punctele noastre slabe, încrede rea în noi înșine devine mai solidă.”

• „Senzațiile sunt mesageri care ne dau semnale. […] [E]moțiile sunt alarme, care ne strigă că ceva s-a schimbat și că trebuie să facem ceva în legătură cu asta. Emoțiile fac trecerea de la îndemn la acțiune. Când vine vorba de puterea interioară, sentimentele și emoțiile joacă un rol vital. Ori de câte ori ne confruntăm cu scenarii în care trebuie să fim puternici sau să luăm decizii dificile, sentimentele și emoțiile noastre pregătesc terenul. Ele ne predispun către o anumită reacție. Dar ele nu ne controlează. […] [E]le reprezintă primul pas dintre mai multe menite să ne pregătească pentru acțiune.”

• „[…] am prefera să fim oriunde altundeva decât înăuntrul minții noastre. Într-un studiu realizat de psihologul Timothy Wilson, subiecții au fost plasați singuri într-o cameră fără telefoane, prieteni sau obiecte care să-i distragă. Înăuntru era un scaun pe care să se așeze și o masă cu un singur obiect pe ea: un buton. Subiecții au fost informați că, dacă apasă butonul, va urma un șoc dureros. Alegerea era simplă: fie să accepte plictiseala și să petreacă timpul gândind, fie să-și ocupe timpul electrocutându-se și provocându-și durere. Răspunsul logic este destul de clar. Concentrează-te pe gândurile tale și fii singur cu ele o perioadă. Simplu și ușor. Comportamentul subiecților a relatat o altă poveste: 67% dintre bărbați și 25% dintre femei au ales să își provoace singuri durere în loc să gândească timp de 15 minute. […] Capacitatea de a fi singur cu gândurile tale este o componentă fundamentală în dezvoltarea durității….”

• „Într-o serie de studii desfășurate în domeniul sportului și al pieței muncii, s-a constatat că motivația internă conduce la un efort mai mare, la un angajament mai ridicat și la rezultate mai bune. Într-un studiu realizat pe mai mult de 100 de sportivi britanici, cercetătorii au descoperit că motivația interioară nu doar că duce la o mai mare perseverență într-o probă cu exerciții solicitante, ci ajută și în alte aspecte ale rezilienței, cum ar fi perceperea unei situații dificile ca pe o încercare, nu ca pe o amenințare, și utilizarea de strategii de adaptare pozitive în locul unei strategii de disociere sau de detașare.”

• „Atunci când ești la conducere, trebuie să îți pui o întrebare simplă: ce tip de motivație insufli? Este o motivație bazată pe pedeapsă ori recompense sau este o motivație care urmărește cunoașterea? Dictezi și controlezi, transmițând mesajul că ar trebui să fie motivați doar atunci când îi urmărește șeful și le spune să facă ceva sau oferi mingea jucătorului, dându-i îndrumări și spunându-i să facă ce are de făcut? Antrenorii și șefii care sprijină autonomia depun eforturi pentru a promova dreptul la alegere, pentru a le a oferi sportivilor și membrilor echipei lor un cuvânt de spus și pentru a permite un anumit grad de control asupra propriului parcurs.”

• „[…] problema mai mare este cum conceptualizăm reziliența la nivel de societate. Îi încurajăm pe cei aroganți și gălăgioși, oferindu-le o platformă celor care strigă mai tare. Îi promovăm pe cei care sunt obraznici și prea încrezători în forțele proprii, chiar dacă munca și rezultatele lor nu sunt pe măsura acelei mândrii exacerbate. Susținem politicieni care scriu cărți cu titluri ce promovează valori admirabile, precum reziliența, curajul, vindecarea pe fundalul dezbinărilor sociale, adevărul și autonomia, dar, când vine vorba să acționeze în conformitate cu aceste idei, elitele politice renunță la valorile lor atât de apreciate. Şi apoi le calcă în picioare de mai multe ori, atât timp cât își primesc banii sau elogiile. Ridicăm în slăvi companiile care creează reclame strălucitoare, promovând incluziunea și diversitatea, în timp ce mecanismele interne ale acestor companii abundă de abuzuri, ostilitate și hărțuire. Am căzut în plasa aparențelor fără substanță. Am ales versiunea strălucitoare, filtrată de Instagram a durității. […] A venit momentul să întoarcem spatele idolului fals și să promovăm un alt tip de duritate. Societatea are o nevoie disperată să punem accent pe interior, nu pe exterior.”

Volumul „Înfruntă lucrurile dificile. Știința din spatele rezilienței” costă 53,55 lei și poate fi achiziționat online de AICI.

Vezi comentariile (0)

Scrie un răspuns

Adresa ta de email nu va fi făcută publică.

mergi sus