În rândul scriitorilor contemporani de cărți pentru copii se limpezește un adevăr: cele mai bune povești sunt cele pe care le scrii pentru copiii tăi. Vii, originale. Produsul autentic și direct al ecuației cerere-ofertă. Și cu feedback imediat seara, la ora de citire, înainte de culcare. Imposibil să nu prindă: sunt poveștile cu aderență maximă la micul, familialul public ascultător. Dovada recentă a acestui adevăr? Odată ca niciodată, am căzut într-un basm, de Ben Miller (traducerea Ilinca Gângă, coperta Gabi Toma, 272 de pagini).
Cuprins
Cum a încălecat Ben Miller pe-o șa, să ne spună poveste-așa
Ben Miller are trei copii: pe Jackson, pe Harrison și pe Lana. Pentru fiecare dintre ei a scris o carte în care ei sunt personajele principale. Odată ca niciodată, am căzut într-un basm este povestea născocită pentru Lana și a fost redactată în timpul carantinei. Pe-atunci fetița avea cinci ani, dar a fost o ascultătoare atentă și a făcut multe sugestii de îmbunătățire.
Nu că tatălui ei nu i-ar fi venit idei bune și pe cont propriu: Ben Miller este un om extrem de talentat care își exprimă cu succes creativitatea prin actorie și scris. A realizat show-ul de comedie „Armstrong and Miller”, a apărut alături de Rowan Atkinson în „Johnny English”, a jucat în serialele BBC „Death in Paradise” și „The Worst Week of My Life”, în comediile „Razzle Dazzle”, „The Prince and Me” și în destule alte filme, a regizat pelicula „Huge” și a scris peste zece cărți, dintre care două de popularizare a științei.
De reținut despre Ben Miller și următoarele fapte diverse:
• este înrudit pe linie paternă cu Abraham Lincoln
• a renunțat la un doctorat în fizică cuantică la Cambridge
• a fost în studenție iubitul lui Rachel Weisz
• a câștigat două premii BAFTA, unul ca scenarist, celălalt ca actor
• își datorează dragostea pentru basme părinților săi
Un du-te vino de poveste
Într-o noapte furtunoasă, pe o pajiște de lângă satul Little Hilcot, dintr-o moviliță de pământ se înalță zguduitor o ditamai clădirea: Grimm’s, supermarket. Când Lana (9 ani) se duce în premieră la cumpărături acolo, cu mama ei, observă că, deși cu raioane și galantare imense, magazinul e total pustiu – nici urmă de angajați, nici urmă de clienți. Doar undeva răsună o voce, iar Lana, curioasă, se ia după ea și descoperă, la raionul de cărți, un bătrânel ciudat care se străduiește să așeze o carte roșie de „basme veritabile, vechi de sute de ani”, pe un raft înalt unde să n-o poată atinge copii „băgăcioși” ca Lana.
Fetița și mama ei sfârșesc prin a cumpăra cartea roșie și, ajunse seara acasă, caută în ea o poveste care să nu fie prea înfricoșătoare. Se opresc la „Frumoasa adormită” și încep să citească. Așa își poartă Miller cititorii în povestea-din-poveste, punându-se pe repovestit cu umor contemporan (și dramatism domesticit) basmul fraților Grimm.
• „Erau atât de multe ursitoare, încât în curând nu au mai rămas multe daruri de oferit.
– Fetița voastră a primit deja frumusețe, înțelepciune, șarm, grație, modestie, bună purtare, abilități de conducere excepționale, coordonare mână–ochi excelentă, ureche muzicală, o lipsă reconfortantă de victimizare și un păr superb, a spus a douăsprezecea ursitoare, așa că eu îi voi oferi…
– Oprește-te în secunda asta! a tunat o voce și, când toată lumea s-a întors, a văzut-o în prag pe cea de-a treisprezecea ursitoare, teribil de înfuriată.
– Mi-a șoptit o păsărică cum că ați dat un banchet fără mine, le-a rânjit ea batjocoritor regelui și reginei. Și ce să vezi? Chiar așa e!”
A doua zi, în Little Hilcot începe să circule vestea că supermarketul Grimm’s are oferte de-a dreptul fabuloase. Așa încât Lana revine la magazin, de data aceasta însoțită de tatăl ei. Acum locul freamătă de cumpărători, iar cei doi de-abia se pot strecura printre rafturi. Când ajung la casă, tata observă mult prea multele dulciuri pe care Lana le strecurase în cărucior fără știrea lui și o trimite să le pună la loc. Așa se face că fetița dă iar de bătrânelul ciudat care, cum-necum, o împinge într-un dozator cu bomboane de lămâie, al cărui fund se dovedește a fi un portal către un tobogan pe care Lana alunecă și alunecă și…
• „Lana a înghițit în gol, agitată. Unde putea să fie? A zărit ceasul de pe perete, care se oprise. Deodată, și-a amintit de tatăl ei. O aștepta la casă. Oriunde s-ar fi aflat, nu trebuia să zăbovească prea mult, pentru că deja dăduse de bucluc când umpluse căruciorul cu toate dulciurile alea… Pe de altă parte, locul ăsta era atât de fascinant, încât nu putea pleca fără să-l exploreze un pic… Lana s-a uitat în jur. Nisipul din clepsidra de pe blat se oprise la jumătate, iar flăcările din cuptor erau înțepenite precum petalele unei flori gigantice. Lângă chiuvetă, ceva strălucea, așa că s-a apropiat să investigheze. Bineînțeles, un strop de apă căzuse din robinet, iar acum era suspendat în aer, la câțiva centimetri deasupra scurgerii. Și ce era chestia aia pe podea? S-a strecurat mai aproape și a rămas cu gura căscată. Era un șoricel maroniu, întins pe spate, cu ochii închiși și gura larg deschisă. Dormea dus! Ce straniu era totul!”
În locul acela în întregime încremenit în timp, apare o pasăre vie care, zburând din aproape în aproape, o conduce pe Lana până la o ușiță de stejar întredeschisă, în încuietoarea căreia atârnă o cheie ruginită. Cu inima bubuindu-i în piept, Lana, desigur, împinge ușa și intră.
• „… Lana a pășit pe ultima treaptă, a trecut pragul și s-a trezit într-o cameră prăfuită, luminată de o lucarnă mică. În mijlocul camerei era un pat, iar micuța pasăre cafenie se rotea în jurul lui, ca și cum asta tot încercase să-i arate. Acolo, întinsă pe așternuturi albe, învăluită în lumină, era cea mai frumoasă fată pe care o văzuse Lana vreodată. Dormea adânc, cu un braț atârnându-i pe lângă pat. Pe vârful degetului avea un singur strop de sânge. Lana a rămas cu gura căscată, recunoscând imediat scena.”
În cămăruța din turnul castelului, Lana dă și de ursitoarea cea rea, se sperie de ochii ei roșii și reușește, escaladând toboganul, să se strecoare prin portal înapoi în supermarket. Seara, mama ei îi mai citește din poveste, iar Lana se hotărăște să o ajute pe frumoasa adormită, pe numele ei Aurora. Așa că a doua zi se reînființează la Grimm’s împreună cu fratele ei, Harrison (12 ani). Pe acesta bătrânelul ciudat îl expediază spre raionul cu seturi de fotbal, în vreme ce pe Lana el o informează că există un program al deschiderii portalurilor către diverse basme, iar către basmul cu frumoasa adormită se poate pleca în scurt timp prin dozatorul de jeleuri fondante.
• „Spera că o să alunece prin portal, dar, de fapt, preț de o clipă, s-a trezit că e înțepenită din pricina propriei greutăți, cu capul atârnând într-un dozator plin cu jeleuri fondante și cu picioarele suspendate în aer. Apoi, deodată, trapa s-a deschis și Lana a luat-o cu viteză în jos! A coborât și a tot coborât, învârtindu-se iar și iar, până când tunelul a virat din nou brusc în jos, zguduind-o atât de tare, încât mai că i-a tăiat respirația cu totul. Chiar când simțea că plămânii îi sunt pe cale să explodeze, a început să se învârtă în spirale din ce în ce mai înguste și aproape s-a oprit, după care a fost scuipată afară prin scorbura unui stejar gigantic, aterizând pe un pat de mușchi verde și des.”
De data aceasta, Lana se află într-o pădure, iar de la mică distanță răsună voci. Apropiindu-se, fetița dă de un prinț însoțit de doi curteni. Sigur e prințul care trebuie s-o salveze pe Aurora! Așa că Lana îi povestește tot despre castelul adormit. Iar din tot ce i se povestește prințul reține doar că Aurora e bogată și că, dacă el reușește să o salveze, va fi răsplătit generos. Hmm, ceva nu e tocmai în regulă, începe să-și dea seama Lana: nu se poate ca acest prinț interesat și deloc romantic să fie adevăratul salvator al Aurorei. Dar iată că prințul a pătruns deja în mărăcinișul mișcător care înconjoară palatul adormit și a fost pe dată înșfăcat de el, dispărând fără urmă! Prompt, cei doi curteni o învinovățesc pe Lana pentru dispariția stăpânului lor și încep să o urmărească prin pădure, ca s-o prindă și s-o pedepsească.
Va scăpa ea de urmăritori? Va mai putea s-o salveze pe Aurora nu doar de blestem, ci și de prințul cel profitor? Va mai găsi calea de întoarcere în supermarket? Se va lămuri cine e cu adevărat bătrânelul ciudat? Și – spoiler alert – cine îi va scăpa pe toți, inclusiv pe Hänsel și Gretel, de vrăjitoarea cea rea?
Descoperiți singuri aventura tot mai galopantă a Lanei în lumea Aurorei, pe măsură ce atinge cote emoționale de blockbuster. Iar noi aici să ne mărginim a observa că scriitura lui Ben Miller este într-adevăr puternic cinematică și că autorul dirijează cu măiestrie postmodernă acest pas de deux între două planuri, cel contemporan și cel atemporal al basmului clasic. Narațiunea face salturi imaginative spectaculoase într-un ritm alert și se joacă cu așteptările noastre prin răsturnări de situație inedite și haioase, intriga execută iute acrobații ingenioase, iar ilustrațiile însoțesc relatarea discret, la momentele potrivite.
Odată ca niciodată, am căzut într-un basm împrumută dezinvolt eroi și eroine ai marilor basme clasice și, însoțindu-i cu protagoniști actuali în care orice copil cititor se recunoaște, îi lansează laolaltă într-un iureș de peripeții ce clocotesc de inventivitate. Așa încât marele merit al autorului este că reușește să plămădească un limbaj comun între copiii prezentului și personajele legendare imaginate acum două veacuri de frații Grimm. Ben Miller readuce farmecul basmului clasic în sfera de înțelegere a copiilor secolului XXI: îl re-rostește pentru sensibilitatea lor, îl re-tălmăcește pe gustul lor – o operațiune scriitoricește abilă care vă prilejuiește, ție și copilului tău, o lectură ca o tură în montagne russe!
Volumul „Odată ca niciodată, am căzut într-un basm” poate fi cumpărat online AICI.