„Eu sunt perfecționist/ă!” spunem și așteptăm o privire admirativă. În cultura noastră, ne-am obișnuit să vedem în perfecționist omul exigent care livrează și pretinde desăvârșire în toate. Omul pornit să facă treaba fără cusur și care, pe de altă parte, nu admite în ruptul capului ceva fie și ușor defectuos. Omul pentru care nimic nu e niciodată suficient de bun și care consideră că un simplu „merge” ori „e OK” indică o oroare! E aici o oarecare pornire obsesivă pentru perfecțiune – și o intransigență la fel de obsesivă față de greșeală. Iar dacă cercetăm mai îndeaproape această obsesie, e foarte posibil să descoperim că perfecționismul nu e neapărat lucru de laudă… E tocmai ce discută psihologul francez Vincent Trybou într-o carte extrem de necesară oricui, acasă sau la serviciu, se știe sau știe pe cineva „perfecționist/ă”: Perfecționismul, o problemă? (traducere Ludovic-Ștefan Skultéty, coperta Dora Marian, 208 pagini).
Cuprins
Psihismul lui „prea perfect”
Dacă ești „mai mult sau mai puțin perfecționist/ă”, sau dacă știi vreo persoană care ar corespunde acestei descrieri, Perfecționismul, o problemă? e o carte pentru tine: te va lămuri în ce măsură perfecționismul tău ori al acelei persoane este o problemă – sau nu. Aerisită și extrem de practică, această carte cuprinde un set de afirmații cu răspunsuri punctate, pentru determinarea gradului de perfecționism, de la zero la moderat și patologic (paginile 23-24), precum și un tabel comparativ care diferențiază perfecționismul normal de cel patologic (paginile 43-44).
Subiectul de interes pentru acest volum este, desigur, perfecționismul patologic. Deși considerat parte a tulburării de personalitate obsesiv-compulsivă, autorul îl consideră o tulburare în sine, al cărei mecanism de funcționare este expus în Partea I a cărții prin intermediul a cinci protagoniști (pacienți de-ai lui Trybou), în vreme ce Partea II prezintă 14 tehnici de exersat pentru a te elibera de perfecționism, precum și progresul concret înregistrat de protagoniști prin aplicarea tehnicilor respective (care sunt de învățare, de reglare emoțională, de terapie comportamentală și cognitivă, de terapie prin acceptare și angajament, de mindfulness, etc.). Astfel, volumul oferă o autoterapie pentru oricine are nevoie să urmeze exemplele de succes ale celor cinci protagoniști.
De altfel, extrasele efective din dialogurile de la sesiunile de terapie ale celor cinci ne ajută să înțelegem cum funcționează perfecționismul patologic în viața ce zi cu zi mai bine și mai memorabil decât orice explicație teoretică. Rezumând, suferindul de perfecționism patologic vrea „totul sau nimic”; consideră că ceea ce face nu e niciodată „totul”, deci nu face nimic, ceea ce îi induce vinovăție și îl determină să rumineze în buclă; devenind autoacuzator, perfecționistul patologic are o părere din ce în ce mai proastă despre sine și se convinge că e lipsit de valoare; așa apar depresia, epuizarea psihică și, la extremă, gândurile suicidare.
Cu asemenea eventuale consecințe, devine clar că perfecționismul patologic, da, este o problemă! Înainte de a se acutiza, deci, apelează la cartea lui Trybou, fie pentru tine, fie pentru un cunoscut aflat în „zona de risc”: căci Perfecționismul, o problemă? reprezintă un demers de educație psihologică extrem de accesibilă și de imens ajutor.
Despre Vincent Trybou
S-a născut în 1979 în Esonne, la sud de Paris, într-o familie cu doi copii (dintre care el e mezinul), în care mama era casnică, iar tatăl – pompier. Când era în liceu i s-a cerut să indice ce meserie voia să aibă. A oscilat între avocat, profesor de biologie, muzician, regizor și psiholog. Pentru toate exista câte un inconvenient important, totuși față de psihologie căpătase o atracție specială încă de când văzuse filmul „Tăcerea mieilor”: fascinat de nebunia lui Hannibal Lecter, se gândise că trebuia să existe o modalitate de a pătrunde în creierul uman prin intermediul cuvintelor. Așa că s-a înscris la facultatea de psihologie din cadrul Universității Paris X-Nanterre. I-a plăcut atât de mult, încât, dacă în liceu fusese un elev mediocru, acum, ca student, strălucea!
Școala de psihologie de la Paris X-Nanterre era axată pe psihanaliză freudiană, totuși Vincent s-a orientat spre neuroștiințe și spre terapia cognitiv-comportamentală. După studii la Paris și, printr-o bursă Erasmus, la Berlin, după stagii la spitalele Sainte Anne, Paul Brousse și Pitié Salpétrière, după câteva cărți de specialitate scrise alături de colegi de breaslă, Vincent Trybou a acumulat aproape 20 de ani de experiență ca psiholog competent în a trata tulburările obsesiv-compulsive, anxietatea socială, atacurile de panică, depresia, ciclotimia, burnoutul ș.a.
Astăzi, Vincent Trybou lucrează la Centre des Troubles Anxieux et de l’Humeur, în Paris.
9 fragmente relevante
• „Unii oameni își dau duhul încercând să le iasă bine ceva, sunt chinuiți de gândul că s‑ar putea să greșească. Se simt copleșiți chiar înainte de a începe, privesc totul prin prisma excelenței, se simt vinovați, niște impostori. Duc o viață în care fiecare colțișor al agendei lor e umplut cu câte ceva de făcut, își rezervă prea puțin timp să se odihnească sau să se distreze. Sunt incapabili să refuze pe cineva, de teamă să nu displacă, reușesc rareori să ajungă la esența unei probleme, de frică să nu uite vreun detaliu. Apoi, într‑o zi, apare depresia și nu se mai pot da jos din pat. Nu mai pot face nimic, fiindcă li s‑a fixat în minte ideea că și cel mai mic gest pe care l‑ar schița ar trebui să fie perfect. Încep prin a fi hiperactivi și sfârșesc prin a fi epuizați.”
• „Scopul cărții de față este de a propune o autoterapie, de a explica mecanismele perfecționismului și de a dezvălui tehnici de diminuare a efectelor sale pas cu pas. […] [V]om urmări procesul psihoterapeutic la cinci pacienți diferiți […]. Le vei putea observa evoluția și modul în care s‑au adaptat la tehnicile personalizate.”
• „… perfecționismul e un fel de conștiință morală care țintește spre muncă până la epuizare, fără dozarea efortului și fără niciun fel de limite. […] Perfecționismul este incapacitatea de a fixa limite realiste și raționale de teama de a te simți rău și de a fi judecat de ceilalți. Perfecționistul muncește cu îndârjire ca să‑și confirme valoarea, ca să se considere demn de aprecierea celor care îi vor judeca rezultatele, cu spaima permanentă că va fi blamat, prins în flagrant când dă greș, cu teama că nu face totul perfect.”
• „… educația și, în principal, genul de afecțiune manifestată de părinți au un rol covârșitor în dezvoltarea perfecționismului.”
• „Auzim deseori următoarea afirmație în timpul ședințe lor de psihoterapie: «Perfecționismul mi‑a permis să‑mi duc studiile la capăt, să avansez în viață! Fără el, n‑aș fi făcut mare lucru!» Aproape toți pacienții care vin la consultații pentru că suferă de perfecționism (sau, mai precis, fiindcă sunt deprimați și epuizați din cauza lui) susțin astfel de lucruri. […] [P]entru ei, să renunțe la perfecționism înseamnă să treacă de la «tot» la «nimic», mai exact să se oprească din căutarea perfecțiunii, trecând la indolență, fără nicio nuanță între cele două atitudini. Dacă nu excelezi în ceva, dacă nu ești voluntar și curajos, în mod obligatoriu ești un pierde‑vară care se lasă în voia sorții și nu evoluează în niciun fel.”
• „Neuronii au nevoie de informații simple – așadar, de fragmentare. Perfecționistul are în minte deviza «totul sau nimic» și refuză nuanțele intermediare, refuză să plaseze ștacheta mai jos. Asta înseamnă că fie își umple creierul cu informație peste capacitatea lui de procesare, fie, dezamăgit, se lasă păgubaș. Acest mecanism patologic are multiple ramificații periculoase. Să alegi lucrurile mai puțin dificile, să‑ți impui un challenge mai puțin extrem – fie că e vorba despre o partitură de pian ori un anumit număr de kilometri în alergare – îi permite corpului să dezvolte progresiv resursele și competențele care, odată parcursă fiecare etapă, aduc rezultatul sperat.”
• „… având în vedere că perfecționismul e o maladie indusă de sentimentul de vinovăție, care ne determină să evităm să fim displăcuți și ne garantează că existăm în ochii celorlalți (ai părinților noștri), trebuie să învățăm să îngrădim influența celuilalt, ca să nu ne mai nege dreptul de a exista și de a avea o valoare. Asta înseamnă să te eliberezi de iubirea condiționată și să‑ți acorzi dreptul la iubire necondiționată: exist în afara performanțelor mele, în ciuda educației care mi‑a băgat în cap că nu exist DECÂT în măsura în care am succese.”
• „Alcătuiește o listă cu cinci lucruri bune care ți s‑au întâmplat de‑a lungul zilei. Astfel, creierul, care are tendința să rețină doar lucrurile neplăcute, să nu mai poată să nege că există și dintre cele bune. Dacă nu facem efortul de a‑i aminti că aruncă dovezile la coșul de gunoi, nu vom putea să‑l reprogramăm. […] Seara, în liniște, amintește‑ți cinci minute, în detaliu, ce s‑a petrecut în acea zi. Anumite amănunte merită puse în valoare, pentru că sunt microdovezi ale faptului că suntem iubiți, apreciați, suntem considerați competenți, că suntem ascultați, că facem lucrurile bine, că am făcut cutare sau cutare lucru deși nu eram obligați. Efectuând acest exercițiu, ne forțăm creierul să țină cont de mai multe informații pozitive decât ar vrea. […] O altă șmecherie: dacă, în timp ce faci exercițiul, zâmbești, mușchii feței vor declanșa în creier emoții plăcute.58 Încearcă, vei fi uimit de rezultat: e un fel de antidepresiv natural și gratuit.”
• „… în copilărie, ne‑am creat un anume comportament astfel încât să ne adaptăm cerințelor exprimate de părinți și să ne asigurăm că avem parte de afecțiunea lor. Pentru a avea parte de dragostea, susținerea și complimentele lor, ne‑am asigurat că ne vom interzice imperfecțiunea, eșecurile, inactivitatea, nemulțumirile, emoțiile, durerea, oboseala și multe alte lucruri, spunându‑ne că ele trebuie combătute, reprimate, astfel încât să nu mai fie văzute de părinții noștri, care să aibă astfel motive să ne respingă. Iar toate astea ne fac să suferim, ne determină să ne înăbușim trăirile și pot să atragă după ele traume care să ne blocheze dezvoltarea.”
Volumul „Perfecționismul, o problemă? Cum să nu te mai împiedici de amănunte” costă acum 44 de lei și poate fi achiziționat online de AICI.