Abilități de comunicare
26,25 lei
35,00 lei
Îți dorești succes, afirmare, recunoaștere sau, pur și simplu, vrei să fii ascultat și înțeles? Această carte bestseller a soților Pease vă arată cum să faceți o primă impresie bună și durabilă, cum să captați atenția celorlalți și cum să-i convingeți să vă adopte ideile.
Una dintre cele mai pragmatice și mai convingătoare cărți scrise vreodată despre cum să-i înțelegi pe oamenii cu care interacționezi. Cartea îți oferă un avantaj incredibil în orice relație.
Brian Tracy
Abilități de comunicare - Descriere și informații
Să spunem că, prin mâna destinului (sau din proprie voință), ați ajuns într‑un context social (sau profesional) complet nefamiliar. Vă doriți din toată inima înțelegere, acceptare, afirmare, succes, recunoaștere. Oricum l-ați numi, pentru obiectivul acesta aveți nevoie de același lucru: abilități de comunicare.
Îi admirați pe cei care par să aibă un talent natural de a se apropia de interlocutori și vă spuneți în gând că au charismă, iar aceasta e un dar de la Dumnezeu. Fiți siguri că Dumnezeu i-a dat același dar întregii specii. Însă, în cazul oamenilor influenți, e un dar îndelung exersat – până când devine o a doua natură.
Această carte bestseller a soților Pease vă arată cum să faceți o primă impresie bună și durabilă, cum să captați atenția celorlalți, cum să-i convingeți să vă adopte ideile și cum să faceți astfel încât, la sfârșit, să nu le rămână un gust amar. Allan și Barbara Pease vă spun tot ce trebuie să știți. Citiți fiecare detaliu și aplicați-l în situații reale, până când vă apropiați de perfecțiune.

Anul apariției: 2020
Format: 13 x 20 cm
Număr pagini: 104
Ediția: a III-a
Traducere: Sanda Aronescu
Autor: Allan Pease, Barbara Pease
Format ediție: Paperback
ISBN : 978-606-44-0402-2
Cărți de același autor
Abilități de comunicare - Cărți asemănătoare