Carte dezvoltare personală-Ebook Al doilea munte
O carte profundă, o inspirație pentru cei care se confruntă cu sălbăticia carierei și cu provocările existențiale.
Brooks este un incredibil ambasador al interdependenței. […] Are un simț deosebit pentru cei care, în loc să se lase copleșiți de propriile traume, își canalizează eforturile spre a-i ajuta pe ceilalți și, făcând asta, își regăsesc simțul pierdut al comunității.
Parafrazându-l pe T.S. Eliot, Brooks scrie că iluzia supremă a politicii moderne este „că poți construi un sistem perfect, astfel încât oamenii dinăuntrul său nu mai trebuie să fie buni“. Această carte impresionantă, probabil cea mai bună de până acum dintre ale autorului, se poate dovedi valoroasă mai ales pentru cei convinși că n-au nevoie de ea.
Dacă te-ai gândit vreodată să-ți dai banii pe un life coach, ai fi mult mai câștigat cumpărând una dintre cărțile severe și totodată blânde ale lui David Brooks.
O carte care nu doar că va fi citită de toată lumea, ci va și schimba nenumărate vieți.
Incitantul volum al lui Brooks e o hartă pentru o călătorie interioară esențială, un ghid pentru a scăpa din închisoarea sinelui.
Profund emoționantă, elocventă și extraordinar de incisivă.
Vezi mai mult
Carte dezvoltare personală-Ebook Al doilea munte - Descriere și informații
Lumea ne spune că ar trebui să ne vedem mai întâi de propriul interes, fie că se cheamă succes în carieră, statut social sau situație materială. Iată scopurile pe care le urmărim atunci când ne aflăm pe primul munte al existenței. Totuși, vine un moment în viață când descoperim că nu ne mai interesează atât de mult dorințele induse de alții și începem să căutăm lucruri care să ne împlinească aspirațiile mai profunde ale inimii.
Acesta, spune David Brooks, e momentul când începem urcușul pe al doilea munte. Privim în jur și găsim cauzele care merită într-adevăr efortul nostru. Renunțăm la independența hiperindividualistă și ne cuibărim într-o rețea de relații, abandonându-ne căldurii și iubirii oferite de interdependență. Ne devotăm angajamentelor care contează cu adevărat: familia, vocația, filosofia și comunitatea.
Hrănindu-și reflecția atât din destinele unor iluștri necunoscuți care și-au dedicat viețile celor din jur, cât și din biografiile unor personalități mergând de la Dostoievski, Orwell și Einstein până la Viktor Frankl, Václav Havel și Maya Angelou, David Brooks te provoacă să descoperi unde te afli: pe primul sau pe al doilea munte?
Anul apariției: 2022
Format: e-book
Traducere: Alina Iacob
Autor: David Brooks
Titlu original: The Second Mountain: The Quest for a Moral Life
Format ediție: Digital
ISBN : 978-606-44-1117-4