Ebook Arta narațiunii politice
Cât contează povestea într-o confruntare electorală? Cât se lasă oamenii seduși de un mit? Când a fost forjat sistemul liberal parlamentar bazat pe alegeri periodice, acum mai bine de trei secole, filozofii și gânditorii politici mizau pe rațiunea alegătorilor. Dar politicienii au știut dintotdeauna că poveștile nu sunt doar pentru adormit copiii! În Arta narațiunii politice, Philip Seargeant arată cu talent și coerență de ce astăzi, parcă mai mult decât altădată, povestea se află în centrul alegerilor. Și asta nu pentru a hiperboliza povestea, ci pentru a favoriza înțelegerea regulilor jocului politic.
Edificatoare și distractivă, această lucrare ne arată cum devenim actori în narațiunile politicienilor, dar și cum să ne redobândim controlul asupra propriilor destine.
O analiză a felului în care politicienii ne câștigă inimile construind povești în care ei sunt protagoniștii.
Oricine are măcar un dram de interes față de politică ar trebui să citească această carte.
Vezi mai mult
Ebook Arta narațiunii politice - Descriere și informații
Cum reușesc poveștile să ne influențeze alegerile? Ce rol joacă arta narațiunii în politică? Într-o lume în care postadevărul a devenit norma, făcând din judecata limpede o sarcină tot mai dificilă, Philip Seargeant ne demonstrează prin apel la cele mai grăitoare exemple din istoria recentă, de la Brexit până la mandatul lui Trump, că o intrigă bine aleasă ne poate manipula emoțiile. Așa ajungem să înțelegem mai bine atât propria natură, cât și resorturile haosului mediatic al zilelor noastre.
Când analizăm în paralel structura unei povești și a unui discurs politic, ajungem la concluzia că succesul se măsoară în reacțiile pe care ni le stârnesc protagoniștii. Seargeant este un fin observator al mecanismelor care alcătuiesc lumea, scoțând la lumină secretele persuasiunii, strategiile lingvistice și tropii-cheie ai narațiunii. Totul ia forma unei cercetări originale despre felul în care mass-media și partizanatul transformă povestea în avantajul suprem al oricărei curse politice.
Anul apariției: 2022
Format: e-book
Traducere: Ludovic-Ștefan Skultéty
Autor: Philip Seargeant
Titlu original: The Art of Political Storytelling. Why Stories Win Votes in Post-Truth Politics
Format ediție: Digital
ISBN : 978-606-44-1365-9