Ebook Aspecte ale noului radicalism de dreapta
Zeci de ani la rând, Adorno și colegii săi au părut depășiți. În ultima vreme însă, cercetările lor au fost recuperate și puse în slujba înțelegerii unei noi ere.
Cititorii de astăzi ai conferinței lui Adorno nu pot să nu recunoască în avertismentele sale reflectarea situației globale actuale.
Pentru Adorno, extremiștii de dreapta sunt „stigmate“ și „cicatrice“ ale unei democrații care pentru mulți a rămas o vorbă goală: „Democrația nu s-a ridicat nici până astăzi la înălțimea propriului concept.“
Aceste însemnări în care e discutată problema revirimentului extremei drepte lasă impresia că au fost scrise astăzi, nu acum o jumătate de secol.
Vezi mai mult
Ebook Aspecte ale noului radicalism de dreapta - Descriere și informații
La fel ca la finalul anilor 1960, când Adorno susținea prelegerea despre renașterea extremismului de dreapta, Europa se confruntă de aproape un deceniu cu un nou avânt al aceluiași tip de discurs politic pe care Adorno îl considera un real pericol la adresa democrației. La fel ca atunci, renașterea mișcărilor extremiste și succesul de care s-au bucurat ori se bucură în unele dintre statele occidentale se datorează tocmai eșecurilor democrației, faptului că ea, așa cum constată Adorno, a rămas în urma propriului deziderat, faptului că echitatea și incluziunea economică, politică și socială au rămas prea des la stadiul de proiect.
Și poate că lecția fundamentală a conferinței susținute de Adorno acum mai bine de o jumătate de secol este că, atâta timp cât aceste deziderate fundamentale vor rămâne neîmplinite, democrația europeană se va afla mereu în pericol de a fi sufocată de extremismul de dreapta, chiar dacă el va lua alt chip decât cel de acum o jumătate de veac.
Anul apariției: 2021
Postfață: Volker Weiß
Format: e-book
Traducere: Paul Gabriel Sandu
Autor: Theodor W. Adorno
Titlu original: Aspekte de neuen Rechtsradikalismus. Ein Vortag
Format ediție: Digital
ISBN : 978-606-44-1044-3