Avantajul inechitabil
Puterea educației financiare
48,00 lei
60,00 lei
Cum este posibil ca bogații să se îmbogățească și mai mult în timpul unei crize financiare? Educaţia financiară autentică reprezintă singura cale de a-ţi asigura viaţa pe care o doreşti, pentru tine şi familia ta.
Avantajul inechitabil - Descriere și informații
Susţinând o perspectivă asupra banilor care depăşeşte şi contrariază opiniile curente, Kiyosaki şi-a câştigat reputaţia de autor şi antreprenor sincer, direct şi pragmatic. El consideră că sfaturile clasice care pledează pentru economisirea banilor, obţinerea de diplome pentru căpătarea unui loc de muncă bun şi investirea pe termen lung într-un portofoliu diversificat constituie tot atâtea exemple de decizii nefericite şi păguboase, mai ales în contextul unei crize economice globale.
Analizându-şi propria experienţă de viaţă, Kiyosaki le recomandă tuturor — în special tinerilor şi antreprenorilor — să urmeze cursuri de educaţie financiară adaptate la lumea reală, întrucât sistemul tradiţional de învăţământ îi obişnuieşte de mici pe oameni cu o gândire financiară nesănătoasă.
Educaţia financiară autentică reprezintă singura cale de a-ţi asigura viaţa pe care o doreşti, pentru tine şi familia ta. Această carte vorbeşte despre cele cinci avantaje pe care ţi le oferă o educaţie financiară autentică: avantajul inechitabil al cunoaşterii; avantajul inechitabil al taxelor; avantajul inechitabil al datoriilor; avantajul inechitabil al riscului și avantajul inechitabil al compensaţiei.

Anul apariției: 2014
Format: 15 × 22.8 cm
Număr pagini: 296
Traducere: Paul Mihalache
Autor: Robert T. Kiyosaki
Format ediție: Paperback
ISBN : 978-606-588-726-8
Cărți de același autor
Avantajul inechitabil - Cărți asemănătoare