Bine ai venit!
|
| |

Aventurile lui Fram, ursul polar. Cartea a 2-a

75,00 lei
E curajos, e năzdrăvan, e talentat, e prietenos și se dovedește întotdeauna de ajutor la greu – el este faimosul urs polar Fram, prietenul copiilor și al tuturor viețuitoarelor de pe Pământ!

Adrian Barbu este directorul artistic şi autorul adaptării romanului Fram, ursul polar. Este profesor de franceză, ilustrator de carte si benzi desenate, scriitor, traducător, cofondator și coordonator al Comics Club Cluj, muzician, membru al trupei de muzică irlandeză Shamrock, animator și educator în cadrul unei serii de ateliere voluntare de jonglerie, face-painting și alte activități creative pentru copii.

Alexandra Abagiu este o artistă română absolventă a secției Grafică din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Înainte să devină ilustratoarea lui Fram, avea senzația că gheparzii și dinozaurii sunt animalele cu care se împacă cel mai bine pe hârtie. Dar, într-o bună zi, ilustratorii din birourile Deveo Studio au schițat modul în care își imaginau că ar trebui să arate cel mai simpatic urs polar din lume. S-a decis în unanimitate că stilul ei este cel care i se potrivește ca un fular lui Fram.  

Aventurile lui Fram, ursul polar. Cartea a 2-a - Descriere și informații

Fram s-a făcut mare, iar spectacolele de circ, ceaiul cu miere și savarinele parcă nu îi mai surâd ca înainte. Ursului polar îi e dor de ținuturile natale, așa că se hotărăște să plece tot înainte, spre Nord! Îmbarcați-vă cu el pe nava urmată de jucăușii delfini și porniți într-o călătorie uimitoare și plină de peripeții spre Țara de Gheață! Veți descoperi că vacanța pentru totdeauna nu e chiar cea mai bună idee și că, pentru a te hrăni la Polul Nord, trebuie să știi măcar să pescuiești, fiindcă pe confrații urși albi nu prea îi încântă giumbușlucurile de urs circar! Noblețea și curajul îl vor ajuta din nou pe Fram să treacă prin toate încercările cu bine și... ce credeți?! Îi vor aduce și doi prieteni buni: un pui de urs și un pui de... om. Iar odată ajuns la capătul lumii, Fram va face o descoperire neașteptată: uneori, să mergi tot ÎNAINTE înseamnă pur și simplu să ai curajul să te întorci acasă.

Anul apariției: 2024

Format: 17 × 22 cm

Număr pagini: 258

Ediția: a II-a

Autor: Adrian Barbu, Alexandra Abagiu

Titlu original: Aventurile lui Fram, ursul polar. Cartea a 2-a

Format ediție: Paperback

ISBN : 978-606-44-1664-3