Bine ai venit!
|
| |
 - Avioanele Regelui - Curtea Veche Publishing
Hardcover

În curs de apariție

Avioanele Regelui

Volumul se prezintă ca încheiere a unui arc peste timp, la șapte ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I al României, reamintind publicului larg despre o pasiune care l-a însoțit pe Rege de-a lungul întregii vieți.

Avioanele Regelui - Descriere și informații

Prezenta ediție aduce în fața publicului larg informații inedite despre avioanele pe care Regele Mihai le-a pilotat, dar şi despre parcursul său în aviație. Posesor al unui brevet de Pilot de Turism şi de Transport, Regele Mihai a fost un desăvârșit pasionat al zborului, lista din carnetul său de zbor începând la 6 iunie 1934, la vârsta de puțin peste 12 ani. De-a lungul vieții, Regele a avut ocazia să piloteze o multitudine de aparate de zbor, de dimensiuni variate, care au dovedit amplitudinea experienței sale, în cele mai variate condiții. Aviația şi pilotajul, prin natura lor concretă, bazate pe știință şi pe atenția completă acordată momentului „acum“, au contribuit la formarea Regelui așa cum l-am cunoscut: un om mereu atent la toate detaliile, realist, concentrat pe locul şi misiunea în care se afla, şi care nu își permitea niciodată evadări în ipoteze, ci acționa mereu numai pe baza faptelor direct cunoscute. Volumul de față acoperă o lacună, completând seria privind pasiunile Regelui printr-o tratare nouă a pilotajului, pasiune, dar şi profesie, ca una dintre acele „brățări de aur“ pe care nimeni, indiferent de loc şi de regim, nu i le-a putut lua. Sper ca în paginile sale, cititorii să găsească nu numai detalii tehnice şi istorice interesante, ci şi, printre rânduri, să descopere vitalitatea, dragostea şi profesionalismul pe care Regele le-a pus în slujba Zborului.

Iona-Luca Vlad

Anul apariției: 2024

Format: 21 × 21 cm

Număr pagini: 160

Format ediție: Hardcover

ISBN : 978-606-44-1781-7